Quantcast
Channel: Radu F. Constantinescu
Viewing all 1084 articles
Browse latest View live

Mulți suportă mai ușor eșecul propriu… decât succesul altora :)

$
0
0



Succesul mereu pare suspect. 
Eșecul e normal. 
Lumea e rea. 
Nu-i apreciază pe cei deștepți. 
Ba da. Îi apreciază. 
Doar că inteligența e un fel de talent, iar talentul fără muncă e ca o plantă fără apă. 
Trebuie să-ți “hrănești” talentul. 
Să-l educi. 
Să-l pui la soarele ambiției. 
Să-l antrenezi în sălile disciplinei. 

Există o vorbă care spune că pierzi prieteni când cazi. 
Pierzi tot atât de mulți și când urci :)) 

Vor spune “Ăsta nu e ăla? Colegul ăla din liceu! Doi bani nu dădeai pe el! Și mai stătea și toată ziua în casă. Da, mă! Ăla de nu era bun la fotbal”
Niciunul nu se întreabă ce făcea “ăla” în casă. Poate învăța :) Poate nu se dă probă la loviturile de la 11 metri la faculate. Ce ne facem? 

Sau vor spune “Aia?! Niciun băiat nu se uita la ea în faculate! Cum o fi pus mâna pe milionarul ăsta?” Fără să știe că n-a pus mâna pe un milionar, ci l-a ajutat să devină!


Vestea bună e că nici atunci când cazi, nici atunci când urci, nu pierzi prieteni. Doar afli și tu care sunt!


Citește mai mult :)

Femeia se mulțumește cu un singur DA la Starea Civilă, dar când te întreabă dacă-i stă bine o rochie trebuie să-i confirmi de 10 ori!!!

$
0
0



About last night :)

Muzei nu-i place că meargă la serbări galante, evenimente mondene, de PR, etc. 
E ceva în ADN-ul ei care nu se potrivește cu politețea de conjunctură, nici cu aparențele atent exersate și mai ales cu situațiile în care trebuie să vorbești cu oameni despre care știi că te… vorbesc :)



Din fericire ieri seară am avut nu unul, ci două evenimente la care am vrut, amândoi, să mergem. Avon Româniaîmplinea 20 de ani și Candy lansa o mașină de spălat cu care poți să vorbești la telefon. Candy + Hoover = Love! Iar Muza e imagine Hoover și - după cum bănuiesc că știți deja - o obsedată de curățenie!

Fac o paranteză ( 

Avon este prima companie care a avut intuiția să mizeze pe blogul meu, într-un moment în care logica spunea că nu e bine. Site-ul era în mod constant sub atac, stătea offline cu zilele. Pagina de facebook, cu 27.000 de susținători, fusese dată jos. Deci nu prea aveam ce să le ofer. Acum suntem peste 150.000, dar în acel moment părea că suntem… zero.
În filmulețul proiectat la Grand Hotel Du Boulevard a căzut la montaj începutul înregitrării, când am spus că Avon - The Company For Women - ARE COJONES! Un compliment de stradă pentru curajul lor de atunci. Curaj răsplătit cu mai mult de 20 de apariții în topul celor mai viralizate articole de blog. 


La mulți ani Avon Romania! Ca la 20 de ani, fără griji, însă cu bani :))
Posted by Radu F Constantinescu on Thursday, 21 September 2017


) Am închis paranteza :)) 
Mai deschid una (




Candy & Hoover vor lua România pe sus pentru că vin cu niște produse unde inovațiile sunt WOW. De exemplu Bianca! Dacă alte mașini de spălat vor întreba “Ce are ea și nu am eu?” vor găsi singure  cel puțin 10 răspunsuri. 
Foto: Muza, Bianca și Regeai Calil, country manager Candy Hoover Romania. Locația evenimentului, Le Chateau. 

Foto: The Candy team plus subsemnatul :)

) Am închis și parenteza asta! :)

 Derulăm înapoi câteva ore. Ramona alege dintre haine cam o oră (deși nu are chiar atât de multe :)) și decide - normal - că nu are cu ce să se îmbrace. Cum am mai văzut faza, alegem împreună, ne certăm, ne împăcăm, mâncăm o pizza vegetariană (ea) și alegem din nou. 
Puteți crede că în timpul destul de scurt între momentul când am chemat BlackCab și momentul când a venit, Muza s-a… răzgândit? 
Și nu așa, puțin!
De la fustă asimetrică și cizme la pantaloni și stiletto!
De la negru la roz pudră și alb!
Și de la hot la cumințică. Dar tot hot a fost :)))

Pentru că e genul care schimbă multe ținute. Dar nu are mai multe fețe :)


Consolare între alte picioare

$
0
0



Guest blogger: Ramona “Muza” Constantinescu 


Probabil că știți de noul meu proiect, Exces de sinceritate, în care răspund pe instagram întrebărilor voastre. Dacă nu știți, aflați mai multe aici: https://www.instagram.com/ramonaconstantinescu/
Sigur că primesc și întrebări de genul “ce rasă e pisica ta” sau “de unde ai luat tigaia specială pentru ochiuri” și nu fac un Exces de sinceritate din asta :) dar multe fete îmi scriu despre lucruri care ard mai rău decât un cuptor încins. Simt că la ultima întrebare am răspuns video prea pe scurt și nu mi-am descărcat ca lumea sufletul. 
Unei cititoare i-a spus prietenul că a înșelat-o “din vina ei”. Mă întreba dacă nu cumva iubitul ei are dreptate. I-am răspuns exagerat de sincer: Și da, și nu. Dar dacă îl nemulțumea ceva ar fi trebuit să vorbească mai întâi cu tine înainte să caute consolare între alte picioare!
Nu e ca la job, unde, dacă nu ești mulțumit cu salariul, poți să-ți mai iei un 2nd job. Ce-i asta? 2nd blow job? :) Și tot eu sunt de vină? 
Pot să fiu de vină pentru greșelile mele, nu pentru infidelitatea ta!
Aici e vorba de tupeu! 
Sunt la a doua căsătorie, dar n-am avut îndrăzneala să-i reproșez fostului meu soț că mi s-a pus pata pe altul. Oare e așa de greu să ne asumăm deciziile și dorințele noastre? 
Dacă ți se pare că nu primești suficientă atenție, cere-mi!
Dacă vrei ceva ce încă nu ți-am oferit, convinge-mă!
Dacă nu te simți dorit nebunește, fă-mă să te doresc. Ce? Dacă suntem într-o relație de lungă durată crezi că nu trebuie să mă mai seduci? 
Stai cu ea în sus și eu hop! sar la cap ca la fotbal? 
De telecomandă vorbesc, că mulți bărbați o țin în mână ca pe un sceptru. Un simbol al puterii în apartament :) Și relațiile sunt un fel de Game of thrones! 
Brace yourselves, boys! Winter is coming! Cu Crăciun cu tot. Și unii dintre voi veți primi singurătatea cadou. 
Știi vorba aia “Cine râde la urmă, râde mai bine?” Nu e adevărat! Cine râde la urmă abia atunci a priceput poanta :) De-asta femeile plâng imediat și bărbații mai târziu, când abia atunci înțeleg ce-au pierdut. 
Gagico, pune-ți un vin, că bărbații vin și pleacă! 
Iar cu fiecare greșeală înveți să-i alegi. 





De fetele “cu gura mare” se sperie doar băieții care o au mică.

$
0
0



“Visul american”, varianta de bază, conține trei elemente: o casă mare, o mașină tare și o femeie frumoasă. 
Pe primele două poți să le cumperi. 
Pe a treia trebuie să o… câștigi. 

Dacă poți să o cumperi nu e femeie. E un fel de pet. De la pet shop. 

Și uite că femeia e din ce în ce mai conștientă de propria valoare și nu se mai teme să ceară de la omul de lângă ea și de la societate ce simte că i-a lipsit mamei sale: respect. 

Bărbatul mioritic (din care am și eu gene care nu-mi plac, slavă Domnului) preferă să pună femeia la respect. Nu să i-l dea. Dar nu mai are argumente. Înainte era plătit mai bine. Indiferent cât de prost era. Acum nu mai e cazul. Trebuie să mai aibă și alte calități în afară de a face pipi din picioare. 
Înainte folosea forța fizică. Când nu mai avea argumente își amintea că are palme. Acum o femeie deșteaptă nu le mai tolerează decât peste cur. În momente care-i provoacă plăcere, nu lacrimi. 
Și tot înainte femeia nu avea unde să se ducă. Pentru că și mă-sa gândea tot ca o victimă și considera că e mai nasol să fii divorțată decât nefericită. Replica aceea dintr-o carte a mea “Ce? Tu crezi că io am fost fericită cu taică-tu?” nu e inventată. 

Femeile “cu gura mare” sunt cele cu personalitate, feministele (chiar dacă nu mă omor după feminism), femeile care vor o carieră și muncesc pentru ea, într-un cuvânt femei care SPERIE un bărbat insuficient de competitiv. 
Oare e vina lor? 
Ești bărbat! Ridică-te la înălțimea așteptărilor!

Picasso spunea că nu există decât două feluri de femei: zeiţe sau preșuri de șters picioarele. Diferența între cele două o dă atitudinea. 
Eu nu sunt Picasso, dar când abia începusem să-mi câștig primii bani am simțit că femeile fără personalitate nu mă atrag. 


Femeile fără personalitate 
sunt ca femeile fără sâni: 
nu-ți sare nimic în ochi :)

Copiii sunt educați pentru ei înșiși? Pentru părinți? Pentru societate? Când te uiți la copilul tău poți spune cu mâna pe inimă că îți seamănă și altfel decât fizic?

$
0
0


Copiii sunt educați pentru ei înșiși?
Pentru părinți?
Pentru societate?
Când te uiți la copilul tău poți spune cu mâna pe inimă că îți seamănă și altfel decât fizic? 
Sunteți ca două computere asemănătoare. Desigur, el e o generație mai nouă, dar ce vă face să nu vă regăsiți este software-ul instalat care la el e diferit. Copilăria pe care ai trăit-o tu nu are aproape nimic în comun cu copilăria pe care o trăiește el acum, iar o mare parte din copilăria lui este… școală. Că-i spui “ore normale” sau “opționale” care de fapt sunt obligatorii sau cercuri care ar trebui să fie în funcție de pasiunile lor, dar sunt făcute de oameni fără pasiune, tot școală în regim strict și departe de familie este. 
Am ieșit dintr-o epocă numită “de aur” unde trăiam de fapt în sărăcie lucie și acum suntem în alta, o epocă a “libertății” unde nu prea ai timp să-ți exerciți aceste libertăți. Și totul începe cu educația.


S-o spunem pe aia dreaptă: 


Așa ajung să fie mai corporatiști decât părinții lor. Intră la școală la 8:30 și ies la 18. Vreți să facem un calcul?
Ceilalți, care mai au totuși niște bunici dispuse să-i ia, tot stau departe de părinți cam la fel de multe ore. Și te mai miri că nu-ți seamănă?
Sunt 7(șapte) cuvinte care mă vor face automat dușmanul poporului: Fiica mea merge la o școală privată. 
E mai bine? Nu. Sau hai să definim mai bine. 
Nimeni nu o bate. 
Orele se țin. 
Învață 3 limbi străine din care nu știe niciuna. Niciunul dintre copii nu știe. Ce e drept, mulți știu mai multă germană decât știam eu după liceu, dar nu-ți dai seama cât de artificială este învățarea “în plastic” a unei limbi până ajungi pe aeroportul din  Charleroi. Și ești nevoit să te cerți în franceză.
Până la aeroport ai mers cu o mașină. Mașina a făcut o pană. Puteai să o faci, dar ai ales să iei un taxi. Nu aveai timp. La aeroport ai făcut formalități. În Belgia ai închiriat o mașină. 
E ceva ce nu înțelegeți, nu? De ce toată această înșirurire de banalități? Pentru că toate sunt întâmplări normale de viață și toți ne lovim de ele. Sunt de domeniul previzibilului. 
Iar școala, care, chipurile, îi învață pe copii despre viață, nu le spune nimic despre toate astea. 
Nu există nicio oră de “Viață - curs practic”. 
Cum am avut eu șansa unor ore de “Engleză - curs practic” în care profa ne-a pus Pulp Fiction (fără subtitrări) sau ne-a cerut să facem analiză pe text la The Sound Of Silence (Simon & Garfunkel). 
De ce nu există ore în care să înveți cum se bate un cui, cum se pune roata de rezervă la mașină? 
Ajungi să disprețuiești munca atunci când ți se pare că toți oamenii deștepți “fac ceva la un computer”. 
Mulți dintre ei au o inteligență mai artificială decât mașina!
De ce nu există cursuri care să-i învețe pe copii despre o seară la restaurant? 
De ce nu există un curs care să-i învețe despre un interviu de angajare? 
Dar despre organigrama unei multinaționale? Cum funcționează? 
Să mai vorbesc despre Geografie? Ce știu ăștia mici despre vecinii noștri? Punctele cardinale unde sunt situați. Atât. Cum sunt de fapt bulgarii, ungurii sau sârbii află doar din prejudecățile unor bunici care nu s-au întâlnit de fapt niciodată cu un ungur. Știu doar niște bancuri. 
Copiii noștri ies blindați de informații nefolositoare și nu știu nimic din ce le trebuie. 

Nu vorbesc de nivelul universitar unde, har Domnului, deja copiii pot să aleagă și unde există câțiva ultimi mohicani care înțeleg că școala nu poate să te pregătească pentru viață dacă nu ține pasul cu ea!!!

De ce să le interzici să vină cu iPhone-ul la școală în loc să îi înveți care sunt pericolele? 
Cum să folosești tu tehnologia în loc să te folosească ea pe tine. 
Cum să dai pe site-urile de socializare numai informații care să nu te pună în pericol. Să nu ajungi să te trezești că ți-au golit hoții casa după ce a pus ăla mic pe facebook informația că plecați în vacanță. Și unde. Și de când până când. 

Bine că-i învățăm la ore de Educație sexuală anesteziante la ce folosește un prezervativ. În secolul acesta un prezervativ virtual e primul de care au nevoie. 

La naiba. Și sexul ăsta, așa cum se vede el din lecțiile astea scrise de frigide, pare așa o amenințare, nu o plăcere și în niciun caz modul în care viața devine din efemeră, cum este pentru individ, eternă, cum o sperăm pentru specie! 
De ce îi învățăm despre sex, dacă nu există nicio oră despre emoții?


E mai important ce e aia o erecție decât ce e dragostea? 

Nu. E doar mai simplu de explicat. O erecție au avut toți bărbații și au văzut toate femeile. 

Dragoste în schimb…



Citește tot în carte! Comand-o direct din link. 

“Bravo”, l-ai tăiat din toate pozele cu voi. O să-l decupezi și din suflet? :)

$
0
0




Niciodată nu poți să urăști un om mai tare decât atunci când l-ai iubit. 

Metamorfoza necunoscutului în familie și a familiei în câmp de luptă (unde sunt pomeniți morții și răniții ambelor potențiale soacre). 
Metamorfoza lui “Nu vreau să te pierd niciodată” în “Nu vreau să te mai văd niciodată”. 
E mai ușor să judeci decât să înțelegi, dar, gândește-te, înainte să-l cunoști nu însemna nimic pentru tine. Când ai început să îl iubești? A făcut ceva bine? 
Dar să nu-ți mai placă? Când s-a întâmplat? A făcut ceva rău? 

Bărbații intră adesea în viața femeii fără niciun alt merit decât acela că era singură. Sufletul neocupat ca un loc de parcare. A văzut locul liber și a… intrat. Dacă n-ar fi fost el, ar fi intrat altul :))) Bine... sunt multe locuri de parcare cu ora.

Femeile sunt și ele într-o situație asemănătoare: aveam nevoie de sex și ne-am trezit doi la întreținere. Nu le-am dat test grilă să vedem dacă sunt inteligente. A fost suficient că erau (sau doar ni s-au părut) frumose. 

Avem foarte puțin merit pentru prima noapte, dar ducem toată responsabilitatea pentru ultima. 

Câte dintre cititoarele mele pot să admită că de multe ori nu despărțirea e o greșeală? Întâlnirea a fost. 
Greșit înțeleasă. 
Greșit condusă. 
Între doi oameni care știau sau nu ce vor, dar cu certitudine nu știau pe cine au întâlnit. Au aflat mai târziu. 

Și? Acum ce faci? L-ai decupat din poze. Wow! Ți l-ai șterge și din memorie! Foarte “smart”, nu am nimic de comentat. E ca și când ți-ai anula și momentele frumoase. 

Istoria se va repeta. Dacă nu o înțelegi. 



Acesta este un foarte foarte foarte mic fragment din Psihologie pentru oameni obișnuiți, volumul al doilea. Dacă nu ai încă primul volum îți recomand să te grăbești să iei unul dintre ultimele exemplare rămase din acest tiraj. Direct din link: https://goo.gl/PAgNhf




Nu vreau o femeie “ușă de biserică”! Ușa bisericii se deschide pentru toți păcătoșii.

$
0
0




Muza a făcut o glumă mai demult, de-asta mai de absolventă de Arte: De ce n-au donat românii bani pe sculptura lui Brâncuși “Cumințenia pământului”? Păi vouă vă plac astea mai nebunatice. 

Așa e. 
Mai bine enervantă decât plictisitoare!

Naivitatea poate să fie adorabilă la un copil, dar mă scoate din minți la o femeie. Nu știu de fapt niciun bărbat căruia să-i placă femeile care “pun botul” la vrăjeală ieftină. Pur și simplu începi să te întrebi ce IQ ar putea să aibă copilul chiar și atunci când nu aveai de gând să-i faci copii!
Ca să nu mai zic că te gândești dacă nu cumva și vrăjeala ta a fost proastă, dar te-ai întâlnit cu una la fel :))

Deși ne lăudăm cu progresul încă mai auzi multe glume despre o femeie cu experiență de genul că “e la mâna a doua” sau că “are kilometrajul dat peste cap” deși “la mâna a doua” sunt în general cei care fac glumele. Că femei n-au decât în imaginație. 

Deși ne dăm “emancipați”, încă mai primesc mesaje de la femei părăsite pentru că s-a aflat că aveau mai multă experiență decât iubiții. Și de la cine au aflat domnii? Chiar de la ele, că au zis fetele să fie sincere la început de relație. Uite că au fost în loc de :))

Căsnicia e ca un job: ai mult de muncit. Și e mai bine să o faci cu cineva care nu e la primul loc de muncă :))

Dacă vi se pare prea frivol ce-am scris și vreți (și aveți curajul) să mi-o spuneți în față, aflați din postarea de mai jos a Muzei unde și când ne putem vedea la un eveniment mișto în București. Și dacă din contră vreți să ne pupați, ne vedem tot acolo!







Ați auzit? YELLOW IS THE NEW BLACK!  Doar și minionii sunt GALBENI!  #YellowIsTheSpirit toamna asta!  Abia aștept să...
Posted by Ramona Constantinescu - Gust Verde on Sunday, 1 October 2017

Am văzut un titlu care m-a enervat: "România a pierdut aproape un milion de specialiști după ce statul le-a plătit studiile". Statul Român NU are banii lui. Eu le-am plătit studiile. Părinții lor le-au plătit studiile. Chiar și o parte din golanii de pe stradă le-au plătit studiile, numai statul nu.

$
0
0


Statul le-a tocat din banii de studii aiurea, făcând învățământul românesc din ce în ce mai ineficient. E meritul lor că au fost destul de buni să plece. Și meritul câtorva dascăli pe care îi motivează altceva decât salariile rușinos de mici.
Probabil a fost și meritul meditațiilor, acest învățământ paralel, finanțat integral de părinți din bani la care au plătit și impozit, și care ne mai scoate din căcat. 
Statul a încetinit modernizarea învățământului prin lipsa de interes pentru educația copiilor noștri. Normal, cu cât înțelegi mai multe, cu atât ești mai greu de dus de nas la vot. 
Statul a făcut jobul de profesor atât de neatractiv încât e greu să mai atragi valori în sistem. 
Așa cum a făcut neatractive și alte joburi esențiale cum ar fi cel de medic. 

STATUL NU DĂ DECÂT DIN CE IA
Ca un administrator de scară care pleacă din patru în patru ani și lasă blocul fără apă, căldură și cu facturile neplătite.


A cui e vina că tinerii nu vor să trăiască în subsolul Europei?
Poate că ei au înțeles mai bine decât noi ce înseamnă "Deșteaptă-te Române!"și cine se scoală de dimineață... departe ajunge :)

Q&A: “No relationship info to show” înseamnă că ți-e rușine să spui că nu ai? sau că îți e rușine cu ce ai?

$
0
0



Linia fină dintre “discreție” și “lăsarea unei uși deschise”. 
Uneori chiar către fosta sau fostul. 
Pare imposibil? Am primit doar luna asta 10 mesaje de la femei care-mi spuneau că prietenul lor nu a pus nici măcar o poză cu ei doi pe contul de fb, dar are în schimb poze…  cu fosta. Într-un caz am înțeles. Că avea și copil cu fosta și poate voia să menajeze lucrurile, dar, o să mă întrebați, celelalte 9 femei de ce mai stau? Nu așteptați răspuns de la mine. Încă mă întreb și eu. 

Noi, bărbații, avem doar două tipuri de relații: cele cu care ne mândrim și cele de care ne e rușine. 
“Dăm la ea” că n-avem o opțiune mai bună, dar nu o scoatem în oraș că nu vrem să fim văzuți. 
Ai mers vreodată cu Matizul la Fratelli? 
N-ai mers :) 
Îți faci treaba cu el, 
consumă puțin, 
are și servo 
(presupun), 
dar mai bine 
iei un taxi. 

Asta sunt și multe relații. Both ways. Un taxi. Te duc din punctul A unde ești NF, în punctul B unde te-ai eliberat de tensiune și poți să-ți cauți o “mașină” adevărată fără presiunea că îți trebuie ACUM!

Nu zic că eu sunt un model de urmat, că mie mulți mi-au spus că sunt PREA mândru de nevastă-mea. 
Știți ce le răspund? 
Că sunt mândru de toate femeile care au trecut prin viața mea, nu doar de ea, dar când vine vorba de Muză… sunt fanul ei!
Aș fi plătit bilet pe stadion ca la U2 doar să o văd. 
Norocul meu face să ne întânlim în nocturnă… fără public. 




Știi bancul cu taximetristul care se închina la toate bisericile? O cursă cu final neașteptat :)

$
0
0

Nu e banc, mulți o fac, iar eu nu râd de credința nimănui. Dar ieri mi s-a părut că am trăit într-o scenetă. 
Am un obicei: să mă pun în tot felul de situații despre care nu cred că mi-ar plăcea sau despre care nu știu mare lucru ca nu cumva să mi se leneavească mintea și spiritul de observație. 
Din prima categorie face parte agățarea unui taxi pe stradă. Nu prin aplicații. Cum nu se mai întâmplase de multă vreme am zis să văd ce s-a schimbat prin București. Nu vă grăbiți să spuneți că nu s-a schimbat nimic! 
Schimbare nu înseamnă nepărat evoluție :)))
Am ales un taximetrist care părea OK. “Părea” e termenul corect și când vorbești despre nevastă-ta dacă nu o cunoști suficient, cu atât mai mult pentru un om pe care îl vezi prima dată. 
Pentru că nu-s chiar masochist, am ales unul care avea Loganul nou-nouț. 
Am calculat o probabilitate de 90% să mă întrebe unde merg. Evident că m-a întrebat. M-a întrebat și dacă strada e asfaltată. Da, în București se mai întâmplă. Primăria știe de ce.  
Apoi o parobabilitate de 80% să nu folosească waze. “Waze e pentru civili, profesioniștii n-au nevoie”. Sigur că n-au, ei știu deja unde sunt ambuteiaje înainte să se întâmple. Plus (ba minus!) că waze alege drumul cel mai scurt. Moartea pasiunii. 
Nu avea nicio cruce atârnată stil brăduț odorizant, dar și-a făcut de cel puțin 20 de ori. Da, n-a fost un drum foarte lung. 
Bomba a venit aproape de destinație când, simțind că ne-am mai apropiat, a început să-mi povestească din viața lui. Știți genul, nu aici e poanta :)) Dar în fața noastră, de pe o stradă laterală, băgase timid botul mașinii un cetățean care nu avea unghi să se asigure. 
Atunci taximetristul a zis ca și când era cel mai normal și creștinesc lucru din lume: N-am avut norocul să-mi iasă prostul ăsta în față când eram cu aia veche. Intram în el imediat, că o și merita! Apoi se și întoarce un pic către mine ca să-i înțeleg drama: eu asta căutam în fiecare zi când ieșeam pe stradă: Pac! 2000 de la asigurare și gata! 

După care și-a mai făcut trei cruci, că treceam pe lângă o biserică monument istoric. 


Voi ce înâmplări ați avut? Și rele, dar și bune? 
Comentăm pe FB :)

Femeile vor băieți buni, dar se îndrăgostesc de cei răi. Câteva exemple extreme care îți vor da nopți albe!!

$
0
0




În urmă cu destul de mulți ani, când încă mai lucram pentru ProTV, am primit un studiu pe un eșantion foarte important pentru publicitate: femei între 25 și 34 de ani. 
Ce filme preferă? Surprinzător, romance-urile erau abia pe locul al treilea. Pe primele două erau filme inspirate din fapte reale și cele care îți declanșează adrenalina!!
Ce actori? Poate că Robert Downey Jr. nu a fost o surpriză, dar Jason Momoa și The Rock au fost! Cel puțin atunci, când Momoa era la începutul carierei! Erau în studiu și actori sud americani de telenovele. Cei de pe primele locuri arătau toți de parcă dormeau în sală. Adevărate modele de fitness, pe jumătate brute. 
Hopa! Deci nici măcar telenovelistele nu vor cârpe, că de-astea au în bucătărie. Ce vor în dormitor e altceva. 

La finalul studiului erau întrebări care aparent nu aveau legătură cu televiziunea. Care sunt calitățile căutate la bărbați. Dacă pe primul loc era simțul umorului, pe al doilea era… ambiția. 

Viața e o junglă. 
E mai bine să ai un leu lângă tine. 



V-am promis nopți albe? O să aveți! Pentru că recunosc că le-am avut și eu citind o carte care m-a provocat la maximum! FEMEILE DICTATORILOR, de DIANE DUCRET!
Cine sunt femeile care l-au iubit pe Hitler? 
Dar femeia pentru care Stalin s-a aruncat pe sicriu, parcă încercând să se lupte și cu moartea doar să o aducă înapoi? 
Unele au fost DIVE, altele VICTIME lângă Mussolini, Lenin, Stalin, Hitler sau al nostru Nicolae. O să aflați lucruri despre ELENA CEAUȘESCU pe care sigur nu le știați. Nu vă povestesc, dar vă previn: 
ATENȚIE! HARDCORE READING!


Și dacă folosiți codul Radu20 le puteți comanda online cu o reducere de 20%. 
Codul funționează și pentru 
INTELIGENȚA EROTICĂ, #1 best seller NY Times a celebrei Esther Perel https://goo.gl/4a8s8G 
și pentru CELE 5 LIMBAJE ALE IUBIRII de Gary Chapman. 


Femeile inteligente citesc cărți. 
Cele superficiale se mulțumesc cu citate :)





Bărbatul trebuie să aibă “papagal”. Nu să fie!

$
0
0



Era un banc pe vremea lui Ceaușescu: De ce se îndrăgostesc studentele de profesori? Sunt singurii bărbați care le ascultă. 

De râs, am râs. Dar n-are nicio legătură cu realitatea. Realitatea vorbește despre forță. 
Despre poziția bărbatului față de alți bărbați. Profesorul are autoritate. În cazul fericit și ESTE o autoritate. 
Realitatea este primul pas.
Făcut până între picioarele ei, 
într-un tango erotic în orchestrație de aluzii obraznice.
Piruete din complimente și palme pe cur. 
“Asta numești tu palmă?” i-a zis ea veninoasă primului și el s-a făcut mic. Oameni și șoareci. 
“Asta numești tu palmă?” i-a zis următorului și și-a mai luat una!   

Bărbatul vrea să știe ce-ți dorești, 
dar nu-și transformă viața într-o fugă după dorințele tale. 



Lumina care rămâne aprinsă pentru că “vreau să mă bucur de tine și cu ochii”. 

Și a fost noapte. Și apoi dimineață. Ziua a doua. Ea e la coafor: 
“Dacă nu te bate, nu bea și aduce bani în casă de ce nu-l iubești?”
“Mă plictisește”
Viața e crudă și toți suntem animale de pradă. Hăituite de frici. Frica de moarte. Frica de viață. Frica de neșansă. Frica de șansa pe care nu o vom putea folosi…
Toți vânăm. Chiar și pisica ta cuminte aleargă după lucruri care se mișcă. 
De ce stai pe loc? 

Realitatea nu e ce vezi pe facebook. E mai ales ce ai grijă să nu se afle. 


Află mai mult despre ce este lumea ascunsă în om din 3 cărți esențiale. Folosește codul Radu20 și vezi ce se întâmplă :))

INTELIGENȚA EROTICĂ, #1 best seller NY Times, Esther Perel https://goo.gl/4a8s8G 
CELE 5 LIMBAJE ALE IUBIRII de Gary Chapman. 
FEMEILE DICTATORILOR, de DIANE DUCRET 


E o prostie să te arunci într-o relație imediat după o despărțire dureroasă! Iată de ce…

$
0
0



Varianta pentru leneși (de fapt se dau prea ocupați să citească tot :))

Când te arunci într-o relație imediat după o despărțire care te-a afectat serios  NU-ȚI ALEGI URMĂTORUL PARTENER PENTRU CINE ESTE, CI PENTRU CINE NU ESTE. 

Varianta pentru cei care au citit cel puțin o carte în ultimele două luni. Și au și înțeles-o: 

O situație frecventă și la alegerile parlamentare: nu știi nimic despre un partid nou apărut, “da’ cu ăștia nu se mai poate, dom’le”. 
Și dăm vot negativ. 
Ți se pare că României i-a făcut bine soluția asta? 
Nu. 
Ei bine, nici vieții tale sentimentale nu o să-i facă :)

Dacă România nu-și permite să fie SINGLE și trebuie guvernată, tu ai o variantă mai bună. Să te liniștești. Oricum la rubrica “guvernare”, după ce l-a împușcat pe Ceaușescu și își putea trece “widowed”, România are în permanentă “it’s complicated”. 

E un articol unisex pentru că totul e valabil și pentru bărbați și pentru femei. 

Suntem în era în care avem mulți oameni prinși în relații fără sex, e posibil să avem și oameni liberi, care au sex fără relație.   
Nu cumpăra, închiriază. Sunt sigur că adoratorii de moaște m-ar ucide cu pietre, dar adevărul e de partea mea: toate relațiile încep ca simple aventuri. Noi stricăm totul că vrem să fim siguri de la bun început. Câte crezi că poți să stabilești la prima întâlnire? Alegeți și numele copilului? Și la ce facultate îl dați? 

Wake up! Singurul lucru pe care îl știi sigur după o despărțire dureroasă este că nu mai vrei încă una! Nimic mai simplu! Stai singur o vreme :)) Știi cum se spune: motivul principal pentru care avem divorțuri e căsătoria. 

Muza: Bine, doctore, și cât scrie pe prospect că trebuie să aștepți pentru a evita manifestări neplăcute? 

Până când ești sigur/sigură că te-ai îndrăgostit din nou. Nu doar îți e teamă de singurătate. 


citește și 

FEMEILE VOR BĂIEȚI BUNI, DAR SE ÎNDRĂGOSTESC DE CEI RĂI. CÂTEVA EXEMPLE EXTREME CARE ÎȚI VOR DA NOPȚI ALBE!!





Acum 100 de ani era o problemă sexul înainte de căsătorie. Acum e o problemă sexul după :) Află de ce cu 3 explicații neortodoxe :)

$
0
0





Sex fără relații și relații fără sex. 
Cupluri căsătorite care n-au mai făcut dragoste de când era Băsescu președinte. 
S-a scris mult despre explicațiile clasice. Ne obișnuim unul cu celălalt, dispare misterul, îi speli chiloții, îi duci gunoiul, moartea pasiunii. 
Dar eu cred că mai sunt câteva greșeli. Cel puțin două din trei le-ai făcut și tu, Punem pariu? 

Era un banc în anii 80. Cu o femeie care năștea câte un copil pe an! Vreo 5 la rând! Cu același medic. Mamă eroină! La un moment dat medicul remarcă doi ani lipsă și când se întâlnește cu femeia pe stradă o salută “Sărut mâna, doamnă, chiar mă obișnuisem cu dumneavoastră, v-ați decis că sunt suficienți cinci copii? 
La care ea “A, nuuuu, dar între timp ne-am luat televizor!”

La cât era programul la tv în anii 80 bancul nu stă foarte bine în picioare, dar astăzi ne ajută pentru prima explicație neortodoxă: de ce fac cuplurile căsătorite mai puțin sex. Serialele, show-urile TV, consolele de jocuri, toate ne mănâncă din timp și energie. Suntem căsătoriți! Vedem astăzi Game of thrones - tot sezonul - iar sex putem face și mâine. Un mâine care nu mai devine niciodată astăzi. 

A doua explicație neortodoxă este prietenia. Nu v-o mai tagreți pentru că vă înțelegeți prea bine. Eu mi-am dorit mereu ca soția să-mi fie cea mai bună prietenă, dar eu mă cert și cu prietenii mei bărbați. Întrebați-l pe Alex. Cu Dan am vrut să mă și bat :)) 
“Nu te mai doresc, suntem prea buni prieteni” este strigătul mut din spatele ochilor multor femei. 
Esther Perel - autoarea bestseller-ului Inteligența erotică scrie la un moment dat că într-un cuplu soția își descria relația ca pe o “cămașă de noapte din flanel”. Comodă, ține de cald, dar… cam atât. Soluția lui Esther a fost să le pună diverse interdicții. Să nu mai fie atât de accesibil soțul. Nici atât de de la sine înțeleasă prezența soției. 
Vă recomand din toată inima să citiți cartea. Titlul în engleză e chiar mai bun “Mating in Captivity”. Asta să fie căsătoria? Pentru mulți este :) 
Dacă folosiți codul Radu20 puteți lua cartea cu o reducere de 20%. De folosit, vă va folosi însă 150% :))



A treia explicație e cea mai brutală.  Ambiția. Femeia modernă e un fel de bărbat pe tocuri la job. Muncește cât un bărbat. Câștigă cât un bărbat. Uneori chiar înjură în trafic cât un bărbat. Adio feminitate. 
Nici nu-ți dai seama când s-a întâmplat. Uită-te în oglină. Tu ți-ai dedica poezii? Vezi cum te porți! Tu ți-ai aduce flori? Compară ca în pozele de before and after! Cum erai când căutai? 
Iar tu… bărbate… îți mai aduci aminte când mergeai la sală, făceai două dușuri înainte de întâlnire și miroseai a parfum? Parfumul de bere combinat cu țigări nu are cum să o excite pe soția ta. Iar dacă ai o amantă s-ar putea să nu fie farmecul tău personal, ci hormonii care tropăiau în ea că era NF de multă vreme. 
Iartă-mă, n-am vrut să-ți stric seara. 
Am vrut să-ți repar fericirea. 
Curgea ca o țeavă ruginită. 

Hai, că poți mai mult decât să mă urăști pentru că-ți spun adevărul. Poți să iubești. Dar nu mecanic, nu ca o mâncărime de care te scarpini. Suntem balcanici! Unii dintre cei mai neserioși oameni de pe planetă, dar printre cei mai buni amanți. Ia vezi dacă poți să fii iar amantul… soției tale!

Q&A: Cum vede un bărbat femeia care se atașează prea repede?

$
0
0



Prea repede? 
Prea repede pentru ce? 
Bărbatul nu vede când femeia s-a atașat prea repede. 
Vede când a cedat prea repede. 
Mai ales dacă e prost. 
Toți speră să ți-o tragă de la prima întâlnire, dar când reușesc nu te mai sună sau se întreabă dacă nu cumva așa ai făcut cu toți. Și? 

Vede când îți faci planuri de viitor prea repede. Deși ar trebui să înțeleagă că e un compliment că ți le faci cu el. 

Vede când vrei să vă mutați împreună prea repede. Hmmm… aici și eu cred că există un prea repede. E ca și când ai vrea să sari peste copilăria relației, care e superbă, intrând în adolescența ei, care e cu multe conflicte :)
De ce să te grăbești? Perioada când fiecare se duce la altă toaletă, se pregătește în fața altei oglinzi și își alege lenjeria intimă cu grija cu care se pregătește un meci de Champions League nu e ceva ce vrei să ratezi, ci să savurezi. 

Primesc multe mesaje în privat și de la bărbați care spun că au făcut tot ce scria în Codul bunelor maniere, ce-au văzut prin filme și fata “le-a dat jet” că se simțea sufocată. Mai aflu și eu expresii de oameni tineri! Ce înseamnă până la urmă “să dai jet”? E ca la avion sau când te piși pe el/ea? Astea “sufocate” să-și pună bărbații pe un site să le ia cele care se simt neglijate. Nu mai e dreptate pe lumea asta. 

Sunt filme care încep direct cu acțiunea. Și sunt bune. 
Așa cum nici poeziile de zece strofe nu sunt automat mai bune decât cele de doar trei. 

Muza are ultimul cuvânt: 
Există un singur caz în care bărbatul se uită chiorâș la femeia care s-a atașat “prea repede”. Atunci când pe el îl doare în cur. 





Pentru că realitatea nu e ce vezi pe facebook, e mai ales ce ai grijă să nu se afle. 
Află TU mai mult despre ce este lumea ascunsă în sufletul omului din 3 cărți esențiale. Folosește codul Radu20 și vezi ce se întâmplă :))

INTELIGENȚA EROTICĂ, #1 best seller NY Times, Esther Perel https://goo.gl/4a8s8G 
CELE 5 LIMBAJE ALE IUBIRII de Gary Chapman. 
FEMEILE DICTATORILOR, de DIANE DUCRET 


Top 5 filme despre infidelitate. Pretty hot & smart too :)

$
0
0


The Loft

De ce? Pentru că există o morală imorală în filmul ăsta! Și - exceptând finalul - TOT CE VEZI SE POATE ÎNTÂMPLA. 

 

Unfaithful

De ce? Pentru că o să-ți iasă din cap că dacă ești frumos și atent femeia își îngroapă cheile grădinii secrete. Dacă și lui Richard Gere i se poate întâmpla... ce șanse avem noi? Bărbații de rând?  


 

 American Beauty

De ce? Seriously?

 

 Closer

Pentru schimbul de mesaje care te va face să înțelegi că tot ce faci tu astăzi, în 2017, e "fumat". 

 

 Black Mirror - The Entire History of You

Eu nu mă uit la seriale. Nada. Zero. Dar am văzut toate filmele din seria Black Mirror care e orice, numai serial nu. Și totuși... este ESENȚIAL să vezi acest episod, mini film, ce o fi el. 

 

O lecție superbă de la un copil. O poveste adevărată pe care o știu cel mult 50 de oameni, dar trebuie să o afle TOȚI!

$
0
0



Prietenul meu, Cătălin, are doi copii. În ciuda părerii unor intelectuali cu pedigree, Cătălin are și o carieră. Nu a făcut doi copii că “altceva nu făcuse în viață”. Are un post de conducere într-o companie unde mulți visează să lucreze sau măcar să-și permită să le cumpere produsele. 
Șef? Tată? Bărbat cu visurile lui? All in one. Interesant Cătălin ăsta al meu, nu? Dar pe mine m-a dat gata fiul lui, Albert. 

The true story. 

Pentru băieți, tricourile cu echipa favorită și numele idolului lor sunt mai valoroase decât bijuteriile reginei Angliei. Ce-s alea? Niște vechituri. Dar un tricou “cu Messi” e “the shit”!
Așa că tatăl și cei doi puști fac drumul ca arabii la Mecca să-și ia copiii tricou cu unicef! Noroc cu fotbalul, că uita lumea ce e unicef și cu ce se ocupă. 
În fața lor toți copiii își iau tricouri cu numele idolilor. Bine, mai mult cu Messi decât cu tot restul echipei. 
Micuțul Albert nu vorbește tare, dar cuvintele lui fac liniște: Pe mine nu mă cheamă Messi. Mă cheamă Albert. 
Liniștea se transformă în rumoare. Cine ești tu? Să pui Albert lângă Messi? 
Și totuși, v-ați gândit că și Messi a fost în clasa cuiva de sport la școală? Că poate și lui i s-a reproșat că a dat pe lângă poartă, că nu aleargă suficient de repede, într-un cuvânt că nimeni nu și-ar pune numele lui pe tricou. În afară de el. 
Și - acum - alte câteva MILIOANE DE OAMENI. 

Cătălin l-a încurajat să nu renunțe să-și facă un tricou cu numele lui. Micuțul Albert a adăugat și un S. Sângele apă nu se face. Să fie și familia prezentă! 
Și-a îmbrăcat tricoul cu Albert S. 25…
Apoi a ieșit ca de obicei la fotbal. 
O zi. 
Și încă o zi. 
Au trecut vreo două săptămâni când s-a întâmplat (im)posibilul! Un alt copil, care l-a văzut jucând de mai multe ori în tricoul cu Albert S. 25 a venit pe teren purtând un tricou identic! Albert. Și S. Și 25. 

Este o lecție de PR personal? E una de încredere în sine? Ambele? 
De la un copil?!!
Și uite, acum scriu și eu despre Albert S 25. 
Are deja și presă! 
Pentru mine morala este: Să fim noi înșine. 
Indiferent cât de bună ar fi o copie, tot copie rămâne. 


  

Q&A: De ce își pierd bărbații interesul pentru femei deschise la minte și care fac orice pentru ei. Inclusiv în pat?

$
0
0


Când o vorbă e veche spui despre ea că este “din moși strămoși”. Dacă e o vorbă “de femei” spui că e din “moașe strămoașe”?
Nu știu. Știu însă că o asemenea vorbă este la baza nefericirii multor femei. Și bărbați, dar într-o mai mică măsură. Această teorie nefericită este că “Se duce după alta că n-are ce-i trebuie acasă”. 
Adică bărbatul trebuie să fie cu plinul făcut. Sau golit. Și gata! Fericirea conjugală e asigurată. 
Femeia trebuie să fie disponibilă pe peste tot, ca sloganul acela al unei firme de curierat “Oriunde cu plăcere”. 
E semn clar să NICI FEMEILE NU ÎNȚELEG BĂRBAȚII. 
Așa credeți voi că vă vrem? 
Un fel de șvaițer erotic cu toate găurile pregătite?
O păpușă gonflabilă cu buletin de București? 
Un roboțel rezistent la umezeală?  
Of, Doamne, doamnelor!

Răspunsul la întrebarea primită de la mai multe cititoare este conținut chiar în ea: Tocmai pentru că ar face orice pentru noi ne plictisim teribil, ne îngrășăm, devenim apatici, ca niște lei la zoo. Mâncare nu mai e vânată, e adusă la nas. Și nasul nu se mai ridică. 

Într-o iubire adevărată amândoi încearcă să-i facă plăcere și să-i poarte de grijă celuilalt. Dar dacă atunci când te întreb “ce ți-ar plăcea” tu îmi răspunzi “mi-ar plăcea să-ți plac” o să mi se pară distractiv doar prima dată. 

A! Și încă un lucru. A fi deschisă la minte nu înseamnă că ești gata să-i împlinești toate fanteziile, numai să ceară. Dacă faci asta înseamnă doar că ești foarte, foarte, foarte ascultătoare. 
Iar ascultătoare rimează cu plictisitoare. 



Îți place blogul? Susține-l! 
Comandă cărțile direct din link: https://goo.gl/PAgNhf



Q&A: E prea devreme să ne mutăm împreună după 3-4 luni?

$
0
0




Sigur că da. 
Așa cum există prea devreme să te căsătorești, 
prea devreme să faci un copil 
sau prea devreme să te întrebi când e prea târziu. 

Nu există însă prea devreme să o suni după ce ți-a dat numărul de telefon. Zic unii că pari “disperat” sau nebun? 
Femeilor le place să fii nebun după ele!

Scriam chiar zilele trecute că există un soi de copilărie a relației când fiecare vine de la casa lui și vă înâlniți gata aranjați, parfumați și fiecare merge la toaleta lui. Nu te grăbi să începi disputele despre colacul lăsat ridicat!

Am mai scris în Necenzurat că să fie mai aproape și mai disponibil/disponibilă nu înseamnă mai mult sex. 

Și că să-ți dorești mai mult nu înseamnă să oficializezi relația. Dragostea trebuie să crească, nu să te treacă la întreținere!

Eu nu m-am mutat niciodată cu o femeie pe care nu m-am gândit că aș cere-o de nevastă. OK, ai cheie de la mine, poți să-mi faci oricând o surpriză să te găsesc goală sub pomul de iarnă. Dar să-mi faci o surpriză și să vii cu sacii ca Moș Crăciun nu e o idee bună. Chiar vrei să-ți plimbi hainele? Ca la șah. Pierzi în două mutări.

Am fost rău? Da’ tu ce crezi că e mutatul împreună? Optimizarea spațiului? Chiria jumi-juma? Trist. 
Mutatul ăsta e un fel de căsătorie de probă.
Așa că există un prea devreme să vă mutați împreună, dar nu ține de un număr de zile, săptămâni sau luni. 
Prea devreme 
este atunci 
când numai unul dintre voi 
vrea asta. 



Articolul s-a terminat "prea devreme"? 
Aprofundează în Necenzurat și Psihologie pentru oameni obișnuiți. 
Direct din link: https://goo.gl/KfZVgU


Pe cine sa crezi? Constiinta care iti sugereaza ca esti o curva sau barbatul care te face sa te simti una?

$
0
0


Din păcate nu putem să-i oferim autoarei satisfacția unei semnături. Mai exact, din păcate autoarea NU POATE, NU VREA și nici N-AR FI BINE să semneze. 
Probabil că și-a șters deja toate mesajele cu mine și eu nu o să-i scriu în privat cât de mult i-a plăcut Muzei textul ei. 
Un text de o tristețe haioasă, conștient de propria comedie dramatică și de cele două realități din care nu știi care să fie mai reală. 
Este fericirea mai puțin valoroasă când nu e "pe numele tău"?
Textul. Anonimă, dar, pentru noi, bună de tot :)


Pe cine să crezi? Conștiința care îți sugerează că ești o curvă sau bărbatul care te face să te simți una?

Pentru a intelege intrebarea sa explicam situatia:
Ea, intr-o relatie fiind de cativa ani, avand un trecut tumultos si nu tocmai fericit, realizeaza ca istoria se repeta, cu alte date, dar semntimente asemanatoare.
Daca nu oferi atentie si afectiune unei femei nu faci decat sa o scoti din casa pas cu pas... 
Din dormitor ajunge în hol, din hol la usa de iesire, 
ca de intrare pentru ea nu va mai fi!

Ajunge acasa tarziu aproape seara de seara, LUI nu ii pasa. 
Oare nu ii pasa lui sau nu le pasa lor?
EL nu intreaba de ce, in ce fel, cum.
EA isi petrece zilele de luni pana vineri in bratele altuia, pe care l-a gasit din intamplare, din greseala...
Iar acum raspunsul la intrebarea "pe cine sa creada? 
Constiinta sau amantul?" 
Care este?
Sa creada constiinta care ii sopteste ca este o curva si ca si-a incalcat principiile?

Sau sa creada amantul care ii spune ca nu e nici pe departe una ci e doar o femeie trista si singura in doi dar care a devenit fericita in trei!



I WANT YOUR TEXT  este un concurs PERMANENT. 
FĂRĂ PREMII, dar cu MII de cititori. 
Cel mai popular text selectat a fost afișat de mai mult de 300.000 de ori. 
Pe bune. 
Vrei să-mi trimiți și tu unul? În mesaj privat aici: 

Viewing all 1084 articles
Browse latest View live