Ca să înțelegeți cum stă treaba, ideea îi aparține Andreei Esca. M-a căutat zilele trecute și mi-a cerut direct: Ce-ar fi să-mi răspunzi la o singură întrebare pentru A-List magazine. Întrebarea era interesantă, că Andreea nu știe să fie plată. E sparkling. “Ce femei îi plac lui Radu F. Constantinescu?”
Știți deja că-mi place să mă joc, așa că i-am cerut la rândul meu Muzei să-mi răspundă la întrebarea “Ce bărbați îi plac?” Măcar să știu de ce să mă feresc :)))
Iată rezultatul!
Îmi plac bărbații care dimineața mă întreabă ce avem la micul dejun și nu pregătesc ei ca să nu avem surprize neplăcute.
Îmi plac bărbații care lasă dopul de la pasta de dinți nepus. E semn că folosesc des pasta și periuța.
Îmi plac bărbații care n-au timp să trimită mesaje mai lungi de două cuvinte, dar le nimeresc fix pe acelea.
Îmi plac bărbații care scriu,
spun
și arată
că TE IUBESC.
Recunosc că prefer bărbații care laudă în dormitor, chiar dacă uneori mai critică în bucătărie.
Îmi plac bărbații care mă domină.
Din păcate sau din fericire s-a dovedit că nu-i chiar așa de ușor.
Nu-mi plac cățelușii, Radu nu-mi cară poșeta.
Nu mă dau în vânt după bărbații care mor de foame de dragul pătrățelelor, cei obsedați de propriul corp și pentru care un vin bun nu e “plăcere la pahar”, e doar un calcul de calorii.
În ultima vreme îmi plac bărboșii, dar nu-mi plac cei neîngrijiți.
Mi-au plăcut pe rând:
aventurierii,
dependenții de viteză
și chiar aroganții.
Acum mi s-a pus pata pe unul căsătorit.
Aventura pentru el e să trăiască fericit cu mine,
dependența lui sunt eu,
iar aroganța supremă este să creadă că e combinat cu cea mai frumoasă femeie din lume.
Știu că nu sunt.
Dar el mă face să mă simt.
Ce fel de femei îi plac află de pe site-ul Andreei Esca,
A-List magazine: http://bit.ly/2cytfFo
Foto: Marius Bărăgan