În primul rând, ca să nu pleci de unde îți e bine, trebuie mai întâi să nu crezi că se poate MAI BINE.
Mulți și multe cred că e OK ce au. Dar nu extraordinar.
Extraordinar e… ce au alții.
În al doilea rând este perfect adevărat că nimeni nu pleacă de unde îi e bine… definitiv. Dar așa… o plimbare prin alte paturi nu e ceva grav. Dacă nu se află.
Îmi pare rău că iar am distrus din miturile promovate de revistele pentru femei. Mai ales că acum multe au și variante pentru bărbați (firesc, cu toată masculinizarea femeilor și muierificarea bărbaților).
Când lucram la știri aveam un coleg reporter cu o vorbă culeasă din teren: Să fie bine, să nu fie rău.
Să îți fie bine nu înseamnă că nu îți e rău.
Fericirea nu e absența neplăcerii. Aceasta e doar… confort.
Și în starea asta confortabilă de doi, fiecare are timp să se gândească la ce i-ar plăcea la unul. Sau la una. Care nu ești tu.
E ca atunci când ai un job și totuși mai cauți zilnic și mergi la interviuri.
Doar că astea se țin noaptea și nu la birou. Deși uneori se mai țin și la birou.
Se numesc ședințe. Când soțul e acasă și spală vasele că vine soția obosită de la orele suplimentare.
Se numesc întâlniri cu clienții când soția înțelege că el a avut toată seara telefonul pe silent pentru că lucra la o prezentare. De chiloți.
Oamenii aceștia sunt mulțumiți acasă. Mulțumiți, dar nesatisfăcuți. Și tot caută jobul de vis până fac o greșeală și îi concediezi.
Ajunși un fel de șomeri ai relațiilor se plâng și îți trimit mesaje de împăcare în care fac adesea referire la “anii frumoși”. Cum fac pensionarii referire la “anii de vechime”.
Sunt inutile ca niște CV-uri copiate de pe net mesajele astea.
Pentru că ai plecat de unde îți era bine și acum altcineva stă...
...pe locul tău.
Pe soțul tău.
Pe soția ta.
Știi bancurile alea cu “ăștia puteam fi noi?” Ăștia chiar ați fost voi. Dar tu nu știai cât îți era de bine. Și acum știi doar pentru că îți e rău.
Citește mai mult: