Blogging democracy winner. Problema e pusă de data asta de o femeie, dar știți voi câți bărbați mi-au scris poveștile lor care se puteau rezuma exact așa?
În fața iubirii toți suntem la fel.
De proști.
Prea mulți vor să păstreze relația când pare singurul lucru care mai aduce aminte de ce au avut. Au avut o dragoste. Acum au…
o relație
câteva poze “de familie”
același nume pe ușă
un om care să-ți răspundă la salut când o deschizi
același om care a închis conversația cu altcineva când ai băgat cheia în ușă.
Când o luai de mână parcă puteai să te bați și cu Dumnezeu. Acum mâna ei e făcută din nisip. Ți se scurge dragostea printre degete.
Muza se uită peste umăr și - în timp ce vorbește cu o prietenă, Axana - mă ceartă. “Nu răspundeai unei femei? Iar aperi bărbații?”
“Apăr îndrăgostiții”
Ea continuă să vorbească animată la telefon. Îmi pun căștile și ascult Vanessa Daou.
Versurile spun “tu ești singurul pentru mine”. Gândul cititoarei completează: “eu nu mai eram singura pentru el, nu mai eram deloc, inima lui oscila între două femei, dar eu nu eram printre ele. Ca un făcut, cu cât se îndepărta de mine mama lui devenea și mai scorpie. Am fost o cenușăreasă despre care n-a scris nimeni”.
Și dacă scriu eu? Ajută?
Poate. Să vă treziți dracului!
Ce-i tâmpenia asta cu lupta pentru relație prin renunțarea la tine?
Ce e dragostea asta umilită? Leoaica tânără, iubirea din poezia lui Nichita Stănescu, era sălbatică, nu apărea la circ. Te mușca de față, nu îți lingea mâna!
Pentru o relație pot să lupte cu șanse doar amândoi.
Când lupți de unul singur nu o faci ca să păstrezi o relație. Ci o aparență.
O minciună.
Iar respectul față de tine însuți/însăți se recucerește începând de la cea mai grea propoziție pe care poți să ți-o spui în oglindă: Am greșit.
Apoi poți continua într-o discuție cu el/ea: Dar am greșit pentru te-am iubit. Știu că pot să iubesc și pe altcineva decât pe mine însumi. E o calitate din ce în ce mai rar întâlnită. Pentru tine nu garantez.