Noul volum din Psihologie pentru oameni obișnuiți, care va fi lansat pe 14 februarie, are 5 povestiri extrem de hot&sexy. Ar fi trebuit să aibă 10, dar din motive de unitate a textului final am renunțat la jumătate dintre ele. Sau n-am renunțat…
Rockerul nu era bine primit în casa fetei, dar era obișnuit cu asta. Chiar și la prietenul lui cel mai bun se deschidea ușa, apărea jumătate din fața “reginei mamă” și apoi se închidea ușa. De dincolo se auzea “A venit prietenul ăla al tău, puteți să vorbiți pe scară, dar nu prea mult”.
Din fericire Rockerul era mult mai bine primit între coapsele fetei care era Cumințenia pământului doar în poza de buletin. Desigur, era sex pe furate, dar cine n-a mâncat niciodată o pară de pe jos nu știe ce gust bun poate să aibă o… poamă!
Și murdară!
Era un singur lucru pentru care putea să-i “pară” rău. Că nu-i putea îndeplini fetei o fantezie. Să facă sex noaptea.
WAIT! WHAAAT!?
Da. M-ați înțeles corect. Noaptea.
Tânăra entuziastă își dorea o noapte de dragoste că avusese doar o după-amiază, câteva prânzuri și multe dimineți.
Știți voi de ce întârzie o elevă de liceu la primele două ore?
A durut-o capul? Sigur că da, fix cum o doare și pe mă-sa, dar invers. Pe soție o doare capul pentru că nu vrea sex, pe elevă pentru că vrea.
Dar fata își dorea să vadă și ea cum e să faci sex noaptea.
Rockerul a încercat întâi cu jaluzele. Întunericul e una, noaptea e alta.
Fata ofta.
El se gândea.
Tatăl ei (vitreg, deci încă și mai rău decât unul adevărat) nu se înmuia! Fata trebuie adusă acasă înainte de ora 8. Seara.
Auzi? Da’ la zile de naștere nu te lasă?
Ba da, uneori.
Asta e! Se știe că zilele de naștere sunt de fapt un fel de NOPȚI DE NAȘTERE cu muzică, dans, antren.
Și? Ți se pare că eu vreau să dansez? Nu s-a prins ea imediat.
Nici eu nu vreau, la naiba, nici nu știu, dar zicem că vii la ziua mea și gata. Vei fi singura invitată.
A doua zi fata a venit foarte supărată.
Tata a zis că mă lasă, dar să-i arăți buletinul. În original. Altfel nu.
Rockerul s-a uitat trist în jos: Gagico, înseamnă că o să ți-o tragi abia în august.
Era martie.
Povestea pare că se încheie favorabil “controlului parental”.
Pare.
În următoarele zile fata a mers prin tot liceul să închirieze buletine. De la fete, ca să nu mai fie suspiciuni. Cinci lei bucata.
Așa că a mers și la ziua Anei, și la a Alexandrei, ba chiar și la a Manuelei.
Desigur, se întâlnea cu rockerul.
Și ea aducea și băutura. Din banii dați de părinți “să-i cumpere colegei ceva cadou”.
Există o morală în acestă poveste “fără morală”?
Normal. N-ați văzut că am început cu ea?
niciun tată de fată nu poate să păstreze ce vrea ea să piardă
COMENTARIILE SUNT DEZACTIVATE PE ACEST BLOG.
Cine are tupeu, să le facă la vedere pe pagina de fb:
https://www.facebook.com/radu.f.constantinescu