Încep astăzi o serie atât de nebună încât nu știu cum de mi-a venit ideea fără măcar un pahar cu vin. Ce-ar fi dacă aș face câte un articol pornind de la fiecare autograf pe care l-am dat? N-am scris de două ori același lucru, ce mi-a inspirat persoana. Un exemplu superb e al unui tânăr care a venit mai metaforic decât mine. Asta e pentru tine, Lucian.
Sunt sigur că nu ești singur.
Tu nu ești destinația mea, ești partenera mea de drum. Dacă tu ai fi destinația ar trebui să mor. Că nu mai am ce să fac. Ești raiul! Și în rai ajungi în mod tradițional după ce ai dat ortul popii.
Eu sunt viu.
Tu ești frumoasă.
Nu mă tem, pentru că frica nu există decât atunci când îi dai voie să existe. Pericolele însă… există de capul lor.
Gândurile îmi sunt atrase de tine ca acul busolei de nord, dar dacă de mâine nordul nu ar mai exista, acul acela n-ar mai tinde către nimic?
Nu vrea și acul acela o fericire a lui?
Fericirea că există.
Că e din metal tânăr.
Că e… magnetic!
Nimeni nu e de neînlocuit.
Așa cum multe nu pleacă pentru totdeauna și se întorc când nu te aștepți.
E logic, nu? În cazul acesta DACĂ VREI SĂ SE ÎNTOARCĂ TREBUIE SĂ NU MAI AȘTEPȚI!
Cine ești tu fără ea?
Ce întrebare tâmpită.
Tu ești cel care erai și înainte.
De ce nu te întrebi cine e ea fără tine?
Pentru că știi cine e ea pentru tine.
Și dacă tot știi… de ce nu-i spui pe o limbă pe care să o poată înțelege.
Când un bărbat își pierde nordul el trebuie să facă gestul final de bărbăție: să lase vrăjeala și să-și recunoască sentimentele. Intensitatea lor. Importanța lor. Să o facă pe aceea care a plecat să simtă să el s-ar bate și cu zeii pentru ea. I-ar lua de beregată pe regi și le-ar bea sângele albastru. Ar contrazice legile fizicii.
Desigur, mulți vor spune că e o nebunie.
Dar unul singur a nimerit-o.
Dacă dragostea nu e nebunie… atunci nu e dragoste.
Pedro Calderon de la Barca :)