Scriam prin 2014 că nu timpul le rezolvă pe toate, ci oamenii pe care ai șansa să-i întâlnești te vindecă. Când am pus asta un an mai târziu în volumul Necenzurat mă gândeam la o vindecare a inimii, dar la figurat, nu ad literam!
Soarta îmi demonstrează chiar acum când scriu pe blog că am fost superficial. Că sunt oameni care fac efectiv diferența între viață și moarte. Care îți salvează inima la propriu ca să ai la ce să mai pui supărări sau bucurii.
Adevăratata “a doua șansă” este a doua șansă la viață.
Doar ce am închis telefonul. Am vorbit cu fostul meu coleg de ProTV, prietenul și nașul meu, Vali Rupiță. Nu mă emoționez cu una cu două că am lucrat la știri, dar la final îmi tremura vocea când i-am spus: Nici nu știi cât mă bucur că vorbim.
Vali Rupiță e la Spitalul Sanador după un atac de cord.
Lupta pentru secunde s-a dat încă de când ambulanța Sanador a plecat spre actorul care părea grăbit să iasă din scenă. Soția lui, Monica, a făcut tot ce trebuia, dar priceperea noastră de civili nu e suficientă așa că medicul de pe ambulanță și asistentele trebuie că i s-au părut ca niște trupe de comando când au venit în timp record. Un comando al vieții.
Nici nu plecase salvarea că o sală de operație era deja pregătită să intervină pentru că omenii de la Sanador vor să joace în filme cu happy end, nu în Mortea domnului Lăzărescu.
“Ce faci?”
“N-am voie să mă ridic, dar mă simt bine. Mă uit la televizor”
“Dacă nimerești pe un canal de știri să dai mai departe, că tu prea pui totul la inimă”
“Mă faci să râd, n-am întrebat, dar cred că să râd am voie”
Nu vom plânge pentru actorul care ne-a făcut pe toți să râdem în Chestiunea Zilei. Mai are glume de spus și proiecte de regizat. Poate următorul va fi chiar despre niște oameni în alb, mereu în lupta cu marea cortină de întuneric.