Cum adică să le agăți? Da’ ce-s? Ciorapi?
Așa mi-a spus mama în timp ce intram chiar la remaiat. Prăpastia care separa generațiile noastre era mult prea mare, de parcă ea se născuse direct matură, iar eu nu aveam să ajung niciodată la vârsta ei.
Nu știți ce este remaiatul? Sunteți și voi dincolo de o prăpastie. Abia vedeți cum vă fac cu mâna dând aiurea din batistă.
Mircea Vintilă - Noros Cecer
A fost odată ca niciodată, un împărat Roșu. El nu a avut problema clasică din povești, când împărăteasa nu rămânea grea. Împărăteasa era grea deja de când a luat-o. Grea de cap. Moștenitori i-a dat fără probleme.
Problema e că noi toți eram într-un fel copiii lui. Era singurul “tată” care avea și copii mai bătrâni decât el. Copii de alte naționalități decât el. Împăratul Roșu se numea Ceaușescu.
Cum știe orice părinte, cu cât ai mai mulți copii, cu atât mai greu e să le pui câte un copan de pui în farfurie. I-ar fi trebuit pui-miriapod.
Nimic nu se găsea. Tot ce se putea repara, se repara.
Inclusiv gingașii ciorapi de damă.
Era o mică dramă că “mi s-a tras un fir”. Una mai mare că s-au rupt în călcâi. Acum nimeni nu mai cârpește. Societatea a avut grijă să ne fie rușine când reparăm. Poate și când ne împăcăm. Oare s-ar fi putut remaia o relație? Pentru că asta însemna să mergi la remaiat! O femeie, de obicei bătrână, cu o dexteritate de japonez și o răbdare de înger, îți refăcea pânja de păianjen a ciorapilor în așa fel încât “nu se mai vedea” unde a fost acel fir rupt.
Măcar dacă relațiile s-ar putea repara așa! Să nu se vadă că s-au stricat vreodată!
Nu-mi plăcea să merg cu mama aproape nicăieri. Pentru că însemna să stau la cozi. Coadă la lapte, coadă la mălai, coadă la medic. La remaiat în plăcea. Mă fascina această reconstrucție migăloasă, printr-o lupă uriașă. Un fel de chirurgie pe ciorap deschis. Era totul atât de precis încât chiar și un electronist lipind un condensator pe un cablaj părea neîndemânatic.
În plus, fiecare fir avea povestea lui.
-Cum s-a întâmplat? Întreba doamna în vârstă privind peste ochelari. Parcă nu era suficient să plătești cu bani. Plăteai și cu o poveste.
Erau femei foarte tinere care nu stăteau mult, dar și ele povesteau pe repede înainte:
-Cum să se întâmple, tanti Maria, m-a pipăit unul în tramvai. Nu știam dacă vrea să-mi fure ceva din geantă sau să mă atingă. Aveam un Rexona pentru doctor și mă gândeam că orice e mai bine decât să ajung acolo cu mâna goală.
Pipăitorul nu avea, se pare, unghiile tăiate. Nouă ni le verificau încă la liceu. Împreună cu matricola și părul tuns regulamentar. Mereu m-am întrebat ce putea să fie atât de periculos în păr de ne obligau să-l tundem? Am aflat mai târziu.
Mama a insistat. Cum adică să le agăți? Poate să le faci curte… să le cucerești.
Am îndurat o poveste despre cum trebuie să se poarte un domn cu o domnișoară. Cine să-și fi ascultat mama pe atunci? Mai ales când mamele mâncau bătaie de la “domnii” lor? Nu existau domni. Doar tovarăși!
Pe scurt, Evanghelia după Mama spunea că există trei chei pentru inima unei femei: să-i deschizi ușa, să-i aduci flori și să-i spui poezii. Bonus ar fi fost “mașină la scară”, dar nu mi se putea aplica. Aveam 14 ani.
Eram într-o Alimentara când mama mi-a dat exemplul suprem: Să-i scrii chiar tu o poezie, doar pentru ea!
-Uite, eu o mai am și acum, a zis mama și a scos din poșetă o foaie de caiet studențesc de matematică pe care scria ceva cu roșu.
Pentru mama, în acea viață dublă, de două ori nefericită, acea foaie de hârtie era ca Pluta Meduzei. O salvare! Dar una în trecut. Acel trecut în care a fost iubită. A fost Muza unui poet minor.
Mi se părea atât de penibil, dar casierița, care era o femeie mult mai tânără, a întrebat-o:
-E o poezie care v-a fost dedicată dumneavoastră?
-Da, a răspuns mama. Și parcă era și ea o școlăriță. Amândurora le sclipeau ochii.
-Pot să o citesc și eu?
-Sunt mai multe și nu cred că e potrivit aici…
Simplă cochetărie feminină, că în 5 secunde mama avea ochelarii pe nas și turuia. Cred că nu citea. O știa pe de rost. La final și mama și fata de la casă aveau o culoare ciudată în obraji.
-Și eu m-aș fi îndrăgostit, a zis casierița oftând.
-Și asta nu-i nimic! Dacă vă uitați de sus în jos la prima literă de pe fiecare rând se formează numele meu! Vasilica Ghica. Știți, așa mă chmea pe numele de fată!
Tata reușise imposibilul. Să cucerească două femei cu o singură poezie! Devenisem brusc interesat!
Sunt atâția ani de atunci, dar în continuare cred că fiecare femeie are nevoie de puțină poezie în viața ei. Chiar și cele care par cu picioarele pe pământ vor să fie măcar o dată cu capul în nori!
Orice bărbat trecut prin multe o să vă spună că nu merge același truc la toate femeile, cum nu merge un singur medicament la orice boală, dar o femeie pe care o atragi doar cu ceea ce deții nu e o femeie pe care o cucerești, ci una pe care o angajezi.
Vorba unei fost colege de la Litere: Seducția nu are mâner. O ținem amândoi de lamă. Pierde primul care se taie. Câștigi cu adevărat doar când o pățesc amândoi.
Am agățat sau am fost agățat în timp ce alergam, căutând ceva pe jos, traversând pe celălalt trotuar, învățând pentru admitere, plănuind să agăț pe altcineva.
Am citit o foaie trasă la xerox care circula prin liceu în 91-92 despre cum să te combini. Am râs cu poftă, nu m-a ajutat la nimic.
Am intrat la Litere convins că știu cum se cuceresc femeile doar ca să-mi dau seama că încă nu întâlnisem niciuna. Eram o albină care credea că știe ce înseamnă o floare după ce întâlnise doar… boboci!
În mai puțin de o lună am fost sedus de trei ori. Și abandonat tot de trei.
N-am înțeles de ce am început. N-am înțeles de ce s-a terminat!
Era complicat atunci că nu existau telefoane mobile și la un număr de fix nu știai niciodată cine o să răspundă.
Adi Ionescu, zis Costinești, prietenul meu cel mai bun din facultate, mi-a povestit primul exact prin ce treceam și eu. Nu aveam curaj să recunosc în fața lui că asta mi se întâmpla și mie. Nici măcar în șoaptă. Dar am ajuns să-i strig toate “secretele” în timpul unui meci de tenis de pomină, pe terenurile Universității. Să ne audă toată lumea!
Serviciu.
-Nu agăți, frate, pe nimeni.
Retur forehand
-Ele ne agață pe noi!
Rever în lung de linie. O pierd.
-Dacă așa alergi și după femei, nu mă mir. Mai cu viață!
Servește el. As. 30 - 0. Pierd primul game la zero.
-Parcă dai cu sapa! Zice Costinești aranjându-și ochelarii pe nas. Cred că problema e scorul. Hai să nu mai jucăm pe scor.
Jocul a început să se lege. Înainte să ne dăm seama țăcăneam mingea în mai mult de 10 schimburi pe punct. Punct de care nu țineam seama.
-Oare așa e și în relații?
-Așa cum?
-Problema e scorul! Când fiecare luptă pentru “punct”… nu durează mult.
-Tu nu ești prost degeaba.
În căminul de lângă erau cazate temporar gimnaste venite în Ploiești pentru o competiție pe cât de mare, pe atât de subapreciată. Eu și Costinești, intram gratis pe legitimația de club și găseam mereu Sala Sporturilor pe jumătate goală.
Fetele pe care le văzusem la bârnă, paralele sau sărituri erau chiar pe “solul” nostru și uite că două ne făceau semne de la primul etaj. Nu erau decât niște boboci, micuțe de satură, dar promiteau să devină niște flori extraordinare. Desigur, mult după ce vor fi uitat cine suntem. Era evident că n-ar fi putut să dureze, iar eu tocmai vorbisem despre asta, dar eram atât de tineri! Viața dura pe atunci 24 de ore.
Oare de data asta cine pe cine agățase?
Pet Shop Boys - Domino Dancing
Maria a citit cu o sprânceană ridicată.
-De ce nu continuă? A fost prea mult ce a urmat?
-Credeam că mă cunoști mai bine. Sunt un gentleman.
-Ba nu ești! Ia spune, nu v-a lăsat portarul să urcați la fete.
-Asta era de la sine înțeles, deci nici n-am încercat. Gimnastica e spartană. Doar gimnastele sunt elastice, regulile sunt inflexibile, dar să crezi că primul etaj era o provocare pentru ele la coborât sau pentru noi, la urcat, mi se pare o insultă!
-Acum nu mai pari în stare să urci ca infractorii!
-Acum nu mai trebuie.
-Și? Ce s-a întâmplat?
-A fost una dintre acele nopți pe care nu le uiți. Nu le-am ținut nici măcar de mână. S-au ținut între ele. Parcă le era și un pic frică. Le-am dus în centru cu autobuzul și le-am luat vată de zahăr.
-Praf le-ați făcut dieta.
-Da! Apoi am luat cerceluși de la Hale. Un fel de gogoși mici. Intra câte una în gură. La un moment dat Costinești mi-a șoptit că par cam flămânde. Nu mai aveam bani, dar le-am propus să mergem pe jos până la Complexu’ Mare. Pe vremuri era un restaurant bun acolo și nu foarte scump unde un fost coleg care nu intrase la facultate se angajase ospătar. Nu o să uit niciodată cum au ras o farfurie imensă cu bulete de cașcaval. Pe atunci mare fiță.
-Ce tâmpiți. Le-ați stricat dieta, poate au mâncat și altceva când s-au întors, de exemplu bătaie…
Eu sunt ciorapul!
Cine seduce și cine se lasă sedus?
Eu, DJ euforic la mare sau Maria din Galați care m-a sărutat în loc de răspuns la o întrebare?
Cine părăsește și cine e părăsit?
Cel care nu mai poate de nervi sau cea care l-a împins cu bună știință să facă pasul?
Cine e hoțul și cine prostul?
Cel care trăiește o poveste de dragoste care se bazează pe o minciună sau cel care minte? Până când aflu că sunt mințit pot să fiu fericit, dar cea care mă minte? Este fericită măcar o secundă? Este satisfacția că m-a prostit mai mare decât satisfacția mea?
Închid ochii și-mi aduc aminte poveștile soțiilor altor bărbați despre cum aveau nevoie de două pahare cu vin ca să poată ajunge cu ei în pat. Oare de câte ori a băut câte o mincinoasă mai mult ca să poată ajunge în pat cu mine? Trebuie să fii complet idiot să crezi că nefericirea li se poate întâmpla doar altora. Doar alții pot să se înșele. Și soția ta poate să înșele.
Maria mă întreabă dacă am fost înșelat.
-O singură dată.
-O singură dată ai aflat. Râde ea. Din câte iubite?
Îi spun numărul aproximativ la ureche.
-Serios? Nu te lauzi?
-Nu.
-Atunci ești chiar fraier și nu te prinzi. Nu se poate să te fi înșelat doar una din atâtea!
Lovit în orgoliu ies pe blacon. Vine după mine.
-Ia uimește-mă! Cum ai reușit să agăți atâtea.
-Nu le agățam, că nu-s ciorapi! Bag eu repede replica mamei mele. Uite, de exemplu am cucerit o fată foarte frumoasă oferindu-mă să o ajut cu bagajul…
-Acum n-ar merge, ar zice că vrei să i-l furi. Altceva?
-Dans… încerc stângaci.
-Ești un mare dansator?
-Chiar deloc, dar la “bluzuri”.
-Nu se mai pun.
-Știu. Doar sunt DJ.
-Eu cred că n-ai agățat niciodată. Doar ai avut foarte mult noroc și te-au agățat ele.
-Deci eu sunt ciorapul. Întotdeauna am fost.
...
Acesta este un fragment din Filosofia sexului.
Lasă-te de citit, trăit și iubit pe bucăți!
Mergi până la capăt!
