Relaţia presupune un grad de expunere: măcar să nu simţi că s-ar putea să-i cam fie ruşine cu tine, dacă nu se poate să se chiar mândrească.
O relaţie ai atunci când sâmbăta seara te scoate în oraş sau cheamă prieteni pe la voi, nu atunci când îţi dă pe SMS numele hotelului şi numărul camerei. (nu e cazul moldovencei, dar mi-am adus aminte de o altă situaţie)
În cazul ei însă, cred că are o relaţie şi că mai merg şi alte lucruri, nu doar sexul.
Se ceartă des, mai ales de când s-au mutat împreună? Pentru ca un bărbat să se certe cu o femeie, trebuie mai întâi ca părerea ei să conteze pentru el. Altfel o lasă-n plata Domnului să se certe singură!
E ceva ce o femeie nu poate să înţeleagă. Pentru femei părerea oricui contează suficient cât să merite piţipoanca vreo două vorbe să o usture.
El vrea să plece să muncească în altă ţară şi ea crede că asta înseamnă că nu ţine la ea? Of, Doamne, înseamnă că omul are viziune şi poate chiar că se gândeşte mai mult la viitorul lor decât crede ea. Desigur, sunt mulţi care au plecat şi duşi au fost. De ambele sexe.
Una peste alta, probleme cu familiile avem mai toţi, prietenii zic ce vor, uneori ajută alteori nu, dacă stai şi te uiţi la toate problemele şi le notezi cu X se umple lista şi nu mai vezi lucrurile bune.
Cu excepţia sexului. Acolo, când eşti cu ochii închişi, vezi totul clar. Poate n-ar strica să-i deschizi mai des.
O zic direct, că altfel doare mai tare: sexul de calitate e o raritate.
Suntem generaţia touch screen mai mult decât touch each other.
Generaţia fast food, fast sex, wash & go.
Generația care are acces la toată înțelepciunea lumii via internet și totuși se uită a zecea oară la un film de acțiune de categoria B.
Ducem vieți de categoria B. Din alegere sau din cauză că nu înțelegem că avem alegere. Trebuie cineva să vină să ne dea examen. Libertatea ca un text grilă, liniat frumos să nu se vadă gratiile.
Ne lamentăm. Vedem atât de bine problemele, în detaliu, încât nu mai avem timp de soluții.
Așteptăm. Să vină omul providențial pe care să-l alegem, dar nimeni nu pare dispus să aleagă să fie un om providențial pentru el însuși.
Nu ar fi păcat să rămânem în amintire drept generaţia care ia antidepresive ca să scape de efectele nefericirii, în loc să ia decizii ca să scape de cauze?
Acesta este un fragment din NECENZURAT!
Comandă cartea cu autograf!
