Am mai scris despre asta, dar mulți n-au înțeles!
M-a și certat un domn că “el în 30 de ani nu s-a certat niciodată cu soția”.
Probabil că nici n-au comunicat.
Au vorbit, dar n-au spus nimic.
Cel puțin, nu amândoi.
Ori ea era un fel de servitoare care îi creștea și copiii (pe care tot ea i-a făcut).
Ori el era un yes man.
Nu te iubesc pentru ce faci.
Te iubesc pentru că te iubesc.
Dar s-ar putea să te părăsesc pentru ce faci.
Sau pentru ce nu faci.
Chiar dacă mi se rupe inima.
Și chiar dacă ție “ți se rupe”.
Nu te părăsesc ca să te rănesc.
Te părăsesc ca să nu mă rănesc pe mine.
Paradoxul face ca mulți să se despartă fără să se certe.
Fără să comunice.
Fără să “ridice tonul”.
Ei n-au vorbit niciodată despre ce nu le-a convenit. De teamă că o să pleci tu. Și acum pleacă ei. S-a acumulat o frustrare despre care n-ai avut habar.
Au avut o relație politicoasă.
Cu sex politicos.
Și o despărțire la fel de politicoasă.
Asta dacă pot să se despartă
doi oameni
care n-au fost niciodată
împreună.
Și-au dat jos doar hainele, nu și măștile.
Un carnaval trist în pielea goală.
Poate nu și-au dat jos măștile pentru că se temeau că nimeni nu i-ar iubi pentru cine sunt cu adevărat.
Așa cum mint în CV. De teamă că nimeni nu i-ar angaja pentru ce știu de fapt să facă.
Politețea asta nu merge nici la birou,
cu atât mai puțin în dragoste unde am alte pretenții. Și cea mai importantă este să fiu eu însumi.