Trebuie iubită pentru ea. Nu pentru tine.
Să se îmbrace în aprecierea ta și să iasă cu ea în lume. La recoltă de întors capete.
Cum trebuie iubită o femeie?
Fără ezitări.
În foșnet de complimente deasupra genunchilor sau până-n pământ, disponibile în cel puțin două variante de culoare!
Trebuie să o iubești în toate anotimpurile ei. Mereu altfel.
Să nu te superi când nu te mai scoate din dulap cu zilele.
Trebuie să o iubești deux-pieces la serviciu și “de seară” la ocazii.
Și trebuie să-i oferi ocazii!
V-ați prins. Rochiile știu să iubească femeia ca niște complimente în care ea poate să se îmbrace.
Iar oamenii care fac complimente din tot felul de materiale, dar mai ales din mintea și din sufletul lor mi-au dat astăzi și mie o ocazie: să mă bucur împreună cu Muza pentru o recunoaștere la care puține firme românești ajung fără “metode românești”.
Yokko are 100.000 de prieteni pe facebook!
Poate că ar trebui să-mi aleg cuvintele mai cu grijă, dar nu pot: sunt al dracului de mândru de ei!
Pentru că Yokko e o firmă românească într-o românie care e din ce în ce mai puțin a românilor.
Pentru că nu sunt o firmă de haine, ci de faine :)
Pentru că nivelul lor de calitate e atât de sus și prețurile atât de cinstite încât Muza a făcut senzație la fiecare eveniment de două ori: Prima dată când i-au văzut rochia și a doua oară când au întrebat-o cât a costat. Știți cum e curiozitatea feminină :))
Și nu în ultimul rând pentru că Yokko a făcut un pas pe care nimeni nu l-a făcut încă în domeniul lor: nu folosește manechine “de plastic” pentru promovarea produselor, ci femei vii, active, reale. Vulcanica Gianina Corondan, actrița Anca Dinicu și - cu voia dumneavoastră ultima pe listă vorba lui Moisescu - Muza mea, Ramona Constantinescu.
Oamenii aceștia ar trebui să iasă la rampă, să vorbească, pentru că au ce să spună, dar aleg să rămână în atelier. Normal că-i plac! :)
Felicitări tuturor celor de la Yokko, pentru că mi-ați demonstrat că dacă vrei să îmbraci femei nu trebuie doar să le înțelegi, dar mai ales să le iubești.
Alegerile Ramonei, un fel de best of Yokko personal, se regăsesc cu acestă ocazie printre best buy :) în link:http://bit.ly/1LuUXA1