De ce nu putem urma sfaturile bune?
Pentru că nu ne dăm seama că erau bune decât după ce am greșit?
Pentru că tinerii pot să asculte oameni mai bătrâni, cu condiția să nu fie părinții lor :))
Pentru că vrem succes. Fără să știm să definim succesul.
Și vrem să fim fericiți. Fără să știm ce anume ne-ar face fericiți.
Și mai e ceva. Paradoxul usturoiului! Te arde, îți dau lacrimile, limba îți ia efectiv foc, dar îți place!
E plin internetul de povești în care el era drăguț și atent sau ea era cuminte și totul era bine la început, apoi el/ea s-au schimbat și a fost rău.
Chiar și eu am scris vreo două. Succes răsunător. Catralioane de like-uri.
Apoi am scris un revers. Cu o femeie care a descoperit că atunci când s-a cumințit n-a mai fost atractivă. Eșec total. Comentarii pline de venin de la oameni “de bine”.
Oare nu cumva oamenii de bine n-ar trebui să aibă venin? :)
Am stat față în față cu zeci de oameni care mi-au spus:
Am știut de la bun început că nu ne potrivim, dar am mers mai departe. Am vrut să o fac! Conștient!
Sigur că știam că e arogantă! Altfel nu mi-ar fi plăcut.
Fiecare om are un moment în care se întâlnește cu ăl mai al dracului condiment al vieții. Știe ce i-ar face bine și ce i-ar plăcea. Și alege a doua variantă.
O femeie rea-da’-bună.
Un bărbat violent-nu-impotent.
De cele mai multe ori știm!
Vrem să încălzim vipera la sân și uneori descoperă și ea că-i e cald și bine și pe noi nu ne mușcă.
Vrei să pleci cu ăla tatuat. Diferența între tine și alte 10 (care vor și ele) este că tu ai curajul să o chiar faci.
Sfaturile bune vin din dorința de a ne feri de durere, dar asta ne apără adesea și de plăcere. Și de viață.
Nu poți să mergi lin între leagăn și sicriu!
Înainte să mori vrei să simți că ești viu.