El îi spunea des “te iubesc”.
Înseamna, după caz, “îmi pare rău”
sau “te rog”
sau “las’ că-ți trece”.
Și ea îl ierta.
Sau îl lăsa.
Sau se consola că bărbatul ei este, până la urmă, un sentimental.
Ceva greu de găsit.
Și bărbat.
Și heterosexual.
Și sentimental.
El îi scria des pe whatsapp “Te iubesc”. Și cam atât.
Ba nu. Am greșit. Îi scria Te iubesc, dar…
…dar nu pot să vin în seara asta.
…dar nu te pot ajuta oricât de mult aș vrea.
…dar am ceva presant.
E foarte greu pentru o femeie care are nevoie de un umăr pe care să plângă să se descurce cu un mesaj. Ați încercat vreodată să plângeți pe telefon? E al dracului de incomod. Și totuși sunt atâția oameni care n-au altă soluție încât cred că de-asta au apărut telefoanele waterproof.
Într-o zi ea a întâlnit un altul. Insistent și bun la toate. Nu i-a zis niciodată că o iubește, dar nu știu cum naiba de era mereu acolo. Mai ales când avea nevoie de ceva.
De un taximetrist, un instalator, un expert în calculatoare.
Era acolo când avea nevoie de cineva care pur și simplu să tacă și s-o asculte.
Să ne mire că a fost acolo și când avea nevoie de un bărbat.
Sentimentalul s-a simțit trădat.
Vai, când eu te iubeam atât și am fi putut să facem cea mai bună echipă.
Ea i-a răspuns: Mă îndoiesc. Ca să facem echipă ar fi trebuit măcar să fi aici.
Tu m-ai iubit și cam atât.
Nu m-ai sprijinit.
Nu m-ai ajutat să cresc.
Nu ai avut grijă de mine.
E ca și când ai spune că iubești o floare pe care nu o uzi sau un copil căruia nu-i dai să mănânce.
Dragostea ta e ca reclama la televizor. Nu are nicio legătură cu produsul.
CITEȘTE MAI MULT: https://goo.gl/PAgNhf