El era atent.
Prea atent.
Acolo.
Mereu.
Prea tot timpul acolo!
Simțeai că te sufocă!
Acum plângi de dorul lui, ți se scurge machiajul și arăți ca Brandon Lee în filmul The Crow :)
Și restaurantul acela fițos unde el nu voia să meargă acum parcă nu mai are gust.
Iar noi, bărbații, de câte ori n-am fost agasați de planurile ei de viitor până când am transformat-o în trecut doar ca să ne dăm seama că am inventa o mașină a timpului ca să mergem înapoi, până în momentul când am zis o tâmpenie cât noi de mare: vreau o pauză.
Nu e ca la fotbal. Sau este... În pauza campionatului se fac transferuri. A luat-o alt “club”. Joacă pe alt stadion. În alt pat. În nocturnă.
Din primăvara îndrăgostirii ai mers în vara încinsă la roșu a dragostei ca apoi să-ți cadă interesul ca o frunză toamna. Sunt mormane de asemenea frunze. Regrete uscate.
Te uiți la pozele cu foste parcă ar fi un ierbar cu iubiri presate. Arată ca vii, doar că sunt numai niște amintiri.
Începuturi amputate brutal de ghilotina orgoliilor, sugrumate de lanțul pervers al gândului că poți mai mult.
Povești ce-ar fi putut să fie și niciodată nu vor fi.
Oamenii slabi dau vina pe destin. N-a fost să fie. Doar vara pleacă de la sine. Iubirile pleacă atunci când nu se mai simt dorite. Și - spre deosebire de vară - nu-ți garantează nimeni că se întorc la anul.