Anca Șerban nu are blog. Dacă vi se pare că ar trebui să-și facă unul îi puteți trimite o încurajare pe contul de fb:
Când începi să iubeşti e la fel ca atunci când începi să aşezi pe o foaie alba culori. Mai pui şi roz, şi puțin galben, un roşu aprins din pasiune.
La început totu-i minunat! Toate culorile se prind de mână atât de cald. Simți că lumea capătă alt sens. Totul se învârte în acelaşi cerc ce nu încetează să te uimească şi să te facă să zâmbeşti, mai tare şi mai tare.
Însă, te trezeşti după un an că apar şi pete gri sau negre.
Ce poți să faci?
Să le ştergi.
Şi încerci şi încerci...
Prima pată începe să se ducă, se usucă de tot, iar acel loc ți se pare gata să primească o altă culoare - o culoare vie. Dar ce te faci când petele negre sunt din ce în ce mai dese, aducând o umbră acolo unde ar trebui să fie soare? Ştergi, că asta fac femeile, tot timpul încearcă să repare.
Şi o iei de la capăt cu ştersul, cu uscatul, cu pusul altei culori în acel loc. Dar cât? Foaia începe să se uzeze. Petele negre tot acolo rămân, doar că tu le acoperi. Unde a stat un negru proeminent tu încerci să pui un roşu, dar nu va mai fi niciodată un roşu curat. Părțile rele le laşi în umbră înercând să scoți la lumină doar ce e frumos şi bun. Asta nu se poate!
Când totul e praf, ca o femeie ce îşi are viața în propriile mâini, îți pui şorțul şi faci curățenie. Aşa că, arunci tot ce e dăunător pentru sufletul tău. Arunci foaia... dar în locul ei ce-ți rămâne? Umpli golul lăsat cu şiroaie de lacrimi, de resentimente, de sutele de momente ce-ți trec, poate, chiar în clipa ăsta prin minte.
Dar după ce vulcanul din tine a încetat să mai erupă liniştea se aşează. După un timp în care singurătatea devine prea apasătoare, îți dai seama că bărbatul are, până la urmă, rolul lui.
Aşa că... încă o foaie albă, vă rog! Poate de data asta va fi ultima.