Cât am luptat eu pentru tine
Aș fi clădit cetate grea
Sau un oraș întreg. Mai bine…
Azi tu ești toată lumea mea.
Pălesc medalii inutile
Față de două verighete
Cu tine nopțile sunt zile
Iar sentimentele-s concrete
N-aș da niciun minut cu tine
La schimb pe o eternitate
În stânga rău, în dreapta bine
Și noi… cam pe la jumătate
Nu ne-a-nvățat chiar nicio școală
Cum să fim liberi chiar legați
E nebunie, delir, boală,
Unul de altul infectați :)
Tu îmi ești zgomotul din sânge
Prin inimă te simt cum treci
De bucurie doar vei plânge
Tu ești și ghem.
Și set.
Și meci.