Avem atâta grijă să spunem ce trebuie. Și dacă trebuie să spunem ce nu trebuie?
Dacă e uneori OK să izbucnești... ca să izbutești? Poate nu să-i câștigi pe alții, dar să nu te pierzi pe tine.
Era o vorbă pe vremea lui Elvis. Care avea vânzări de 10 milioane de unități pe album. 10 milioane de oameni nu se pot înșela... ei erau dovada, prin masă, că Elvis e o valoare.
Sigur că 10 milioane de oameni se pot înșela. Al doilea război mondial ce-a fost?
Nicăieri nu fac mai bine decât într-o relație... cuvintele nepotrivite.
Contrasensul vorbelor de dormitor.
Acele vorbe care ne dau un altfel de haine jos... să ni se vadă diferențele.
Nu toți suntem contraste. Dar perechea potrivită nu e formată din două părți identice decât dacă e de pantofi.
Nu suntem toți lideri. Dar un cuplu în care fiecare e atent la dorințele celuilalt e un cuplu inert: fiecare așteaptă cererea celuilalt. Și George nu mai vine.
Nu suntem toți dispuși să riscăm. Mai bine să spun ce trebuie. Să fac ce trebuie. Lasă... să fie bine... Ce-i asta?! Dragoste sau un 2nd job?
Afli mai multe despre un om când îi spui ce nu trebuie. Unii se supără pentru că ai altă părere. Nu știu cum e la alții, dar nici mie nu-mi convine! Însă încerc să o ascult. Uneori nu-mi convine chiar deloc, când o ascult și mai are și dreptate.
Știi ce e culmea? Între doi oameni inteligenți fiecare diferență conștientizată și acceptată face parte din farmecul explorării unui continent. Fiecare dispută rezolvată este o dispută care nu se mai repetă. Dar să fie rezolvată!
Dacă azi alegi să taci, mâine vei fi forțat să o faci.
Dacă azi alegi să taci, mâine vei fi forțat să o faci.
Eu am gura mare.
Am aflat mai multe despre ea enervând-o decât la un ceai dansant cu final fericit.
A aflat mai multe despre mine când am plecat.
Dar recunosc că și mai multe a descoperit când m-am întors.
P.S. Necenzurat se termină. Pe bune. Ultimele "rămășițe" de tiraj aici:
http://www.curteaveche.ro/catalog/product/view/id/2011/s/pachet-radu-f-constantinescu/category/8/
P.S. Necenzurat se termină. Pe bune. Ultimele "rămășițe" de tiraj aici:
http://www.curteaveche.ro/catalog/product/view/id/2011/s/pachet-radu-f-constantinescu/category/8/