Titlul e un citat din noua carte.
Chiar acum când scriu și-a găsit și Muza să dea drumul la mixer! Mă enervează la maximum zgomotul! Și totuși… pentru cine gătește? Pentru mine.
Ne plângem adesea de ceea ce trebuie să facem cu mânuțele astea două fără să ne gândim că e minunat că avem șansa să facem chiar noi, cu mânuțele noastre și nu trebuie să întindem niciuna după pomană.
Ne enervează oamenii care ne cer, uitând adesea că le-am cerut și noi. Și ne-au dat.
Ne tentează iubiri noi, fără să înțelegem că noi credem că iubim oameni despre care nu știm nimic.
Atâția pleacă dintr-o relație ca la votul negativ! S-au săturat de defectele partenerului și îl schimbă cu altul, la care încă nu s-au văzut. Apoi îmi scriu mie, adesea, să se laude că au divorțat, apoi să se plângă că s-au grăbit.
Am spus-o și o repet: nu poți să iubești un om pe care nu-l cunoști.
Și am mai spus una pentru care am pierdut multe cititoare: După ce ai schimbat un număr de parteneri nu strică să încetezi cinci minute prostia asta în care crezi că toți au o problemă și să te gândești, da’ tu chiar n-ai niciuna?
Este conceptul care mi-a guvernat jumătate din viață. Din ce văd la alții și îmi displace oare cât fac și eu?
Din ce-mi place la alții, oare cât sunt și eu în stare?
Nu vreau să vorbesc despre exemplele pozitive. Vreau să le urmez și - cu un pic de șansă - să devin și eu unul pentru măcar un om pe planeta asta.
Dar mai ales m-am gândit mereu: Din ce le cer altora să facă, oare cât pot eu face?!
Ce le-aș putea spune oamenilor pe care îi rog să doneze la 8844 cu textul SPITAL pentru clinica nouă de oncologie pediatrică de la Marie Curie? Dar celor pe care îi rog să se implice în eforturile Avon România cu platforma Stop Cancer la Sân?
Să-mi aleg bine câteva vorbe frumoase? Așa îi voi convinge?
Nu.
Pe orice om, oricât de frumos vorbește… judecă-l după fapte!
Dacă acum mă întreabă cineva: Ne spui nouă să donăm, da' tu ce faci? pot să vă răspund direct: Și eu donez! TOATE încasările noii mele cărți către Bursa de fericire - pentru proiectul de la Marie Curie și Avon pentru Stop Cancer la Sân. Dacă în acest fel măcar o singură femeie va avea o șansă în plus, dacă în acest fel clinica se va deschide mai repede cu o singură zi… și tot pot spune că a meritat.
Nu e bullshit. E pe bune. Însă aș fi ipocrit că nu recunosc că sper mult mai mult.
Dar n-aș fi reușit în veci fără cei 3 parteneri esențiali ai acestei aventuri:
Avon România
Editura Paralela 45
și
Green Sugar.
Era normal ca pe copertă să fie reprezentanți ai tuturor celor care au făcut totul posibil. Un fel de “Hai să dăm mână cu mână / Să facem o faptă bună”. Simplist, știu. Dar cinstit. Direct. Asumat.
Ăștia suntem. Toți pentru unul? Unul pentru toți?
Mâinile noastre așteaptă mâinile voastre.
Vă rog să nu le țineți în buzunare.
Avem nevoie de ele.
Fără voi suntem doar câțiva oameni care joacă totul pe o carte și au renunțat la câștigurile lor.
Împreună cu voi nimic nu e imposibil.
Vă mulțumesc,
Radu
P.S. Pe 24 iunie vom deschide liniile de comandă.
Până atunci vă aștept pe pagina de FB a noii cărți.
La Necenzurat n-am făcut și m-am trezit cu una făcută de altcineva :))) NU va fi o pagină prea activă. Doar informații despre noua carte, lansări prin țară Ca atare, dați like fără frică, nu o să fie "încă o pagină a lu' Constantinescu :))) Recunosc că m-ar bucura să văd la status reading Ultimul început :) Din 24.