Sunt o începătoare cu experiență!
Mereu iau câte ceva de la capăt, gurile rele spun că și viața mi-am luat-o de câteva ori de la capăt și asta chiar nu neg.
Îmi plac începuturile și-mi plac începătorii. Ei fac tot felul de lucruri pentru că nu a apucat nimeni să le spună că sunt imposibile!
Îmi place băiatul acela fără fițe care încearcă să agațe o divă despre care toată lumea știe că e inabordabilă. Surpriza e că el reușește.
Îmi place fata aceea care ne-a scris astăzi și e pilot de raliu într-o Românie unde bărbații încă mai dau ochii peste cap “Vai! Femeia la volan”.
Îmi plac copiii pentru că sunt nebuni și adulții care rămân un pic copii.
Sunt iar la un început. Sunt pentru prima oară într-un concurs pe post de membru în juriu. Ce e drept, am mai fost și la Chefi la cuțite parte dintr-un juriu, dar n-aș spune că se compară pentru că acolo eram un vot între foarte multe și n-aș spune că eram în apele mele, că tot sunt din Constanța. De acolo e poza :)
La concursul Green Sugar mă simt “în largul meu”. Gătesc cu Green Sugar de mai mult de un an. Îl folosesc zi de zi. Cred că știu aproape tot ce se poate face cu el! Și totuși știu că voi fi surprinsă. De unul dintre voi.
Green Sugar pune la bătaie 3x premii pe bune, nu plăsuțe cu răhăței, ci 3x blendere profesionale BLENDTEC. Unele dintre restaurantele mele preferate folosesc această marcă.
Intră pe link și află chiar în seara asta regulamentul concursului. Nu contează dacă ai un blog de gătit unde te urmăresc 200.000 de oameni sau unul pe care îl citesc doar 100 de prieteni. TALENTUL NU SE MĂSOARĂ ÎN LIKE-URI!
Și o să o rezolvăm și pe-asta :) Eu și Radu vom scrie despre cei 3 câștigători cu link către paginile lor de facebook. Ultima dată când am făcut asta am adăugat unei pagini câteva mii de like-uri de la oameni inimoși și curioși care au intrat și s-au decis că vor să se mai întoarcă “să te vadă ce mai faci” :)
Încă n-ai intrat pe link? Vezi că înscrierile se termină în câteva ore! Desigur, pentru treabă mai ai timp, dar înscrie-te chiar acum.
Norocul îi favorizează pe cei îndrăzneți.
înscrie-te în concurs direct din link sau trimite-i articolul unui prieten!
Cu drag,
Ramona