Quantcast
Channel: Radu F. Constantinescu
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1084

Cum a vrut un domn să-și condimenteze relația și a rămas… fără ea.

$
0
0






Aceasta nu este o poveste cu “a fost odată ca niciodată”. E una cu “a fost odată ca de multe ori”. 
Soțul vrea să condimenteze relația (culmea!) și îi trimite soției flori la serviciu. Cere să se scrie pe bilet (toate firmele au opțiunea asta) următorul text: “Mi-ar plăcea să ne vedem și altfel”. Bietul de el gândidu-se la o cină în oraș sau un citybreak, dar nu s-a exprimat prea clar…
Operatoarea îl întreabă: Scriem de la cine sunt florile, nume prenume?
Dacă nu întreba asta totul ar fi fost minunat, dar lui îi vine o idee: Nu. Lăsați loc liber. 
O așteaptă ăn mașină, cuminte, după job.
Ea vine fără flori. 
El o întreabă, încă relaxat, “Cum a fost la serviciu”.
Ea, jucându-se cu o șuviță de păr: “O plictiseală, nimic interesant, știi prezentarea aia…”
Bărbații se prefac deplorabil așa că el se poartă toată seara ca și când el ar fi în acea perioadă a lunii. Îl mănâncă limba să întrebe de flori. 
Se abține.
I-a mai trimis încă trei buchete în următoarele zece zile. Niciunul nu ajunge acasă. 
Despre niciunul nu se vorbește. 
El e din ce în ce mai morocănos. 
Ea, din ce în ce mai convinsă că n-o merită. “Uite, alții ce fac pentru ea!”
Într-un final îi mai trimite un aranjament floral cu un bilet în care îi propune un altfel de “aranjament”… Un hotel. Culmea, un hotel în care se întâlneau ei doi pentru că ea era unul dintre cei 6 copii ai familiei și niciodată nu era singură acasă, iar el… să zicem că nu putem divulga de ce la el era imposibil…
În bilet îi spune că se vor întâlni la barul de la mezanin și nimic nu o va forța să urce. I se pare prea curajos și se gândește că nicio femeie n-ar fi atât de nebună să se întâlnească la un hotel cu un om pe care nu l-a văzut niciodată, dar biletul a plecat deja și când sună află că deja livrarea s-a făcut. Când vrei un curier atât de rapid nu-l găsești niciodată. 
Când ea îi spune că dă șeful o masă și e toată lumea invitată așa că o să vină mai târziu acasă îi sare țandăra, dar pretextează alte motive. 
Nu sunt atât de bun încât să pot spune ce gândește o femeie pe care n-am întâlnit-o niciodată, dar deduc că pentru ea primul mesaj "Mi-ar plăcea să ne întâlnim și altfel" a însemnat "altfel decât la birou și a fost convinsă că știe și de la cine l-a primit. Altfel chiar nu-mi explic. Din acest punct de vedere întâlnirea cu colegii nu era chiar 100% o minciună, că se vedea cu un coleg :)) 
De data domnul din povestea noastră se duce personal după flori. Nu la fițe, la colțul străzii la o țigancă bătrână care are și coroane pentru decese.
Baba întreabă: Și ce să scriem pe panglică? Regrete eterne?
Pe el îl bufnește râsul: Mamaie, sper să nu fie chiar eterne :))
Apoi dictează: La început MUREAM DUPĂ TINE, acum cred că pot să trăiesc fără. 


Chiar. Tu ce faci dacă primești un asemenea bilet însoțit de flori la job? 
Comentăm aici: https://www.facebook.com/raduefconstantinescu/



Viewing all articles
Browse latest Browse all 1084

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48