Nu. Nu la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului. Eu nici nu cred că mă duc la aia, că mă deprim, deși sper să mă deprim mai târziu mai târziu :)
Spunea Otravă într-un post genial pe blogul lui că femeia până la 30 e ca fisticul fără coajă. Așa și e.
Mai mult, femeile au nevoie de timp ca să facă pace cu… propriul corp. Tot timpul e ceva care le nemulțumește deși sunt frumoase ca niște zâne. Se concentrează atât de mult pe ce vor să schimbe la ele încât nu se bucură de ce au. Și dacă ele sunt nemulțumite de cum arată nici nu se abandonează fără rezerve.
Rubens spunea că nu există femei prea grase, doar vopsea prea puțină :)
Fiecare femeie definește perfecțiunea la 20 de ani ca pe ceva ce au… altele.
Bărbații n-au problema asta, dar ei au nevoie de timp să se înțeleagă. Numeri pe degete bărbații care știu ce vor înainte de 30 și îi găsești și mai greu pe cei care știu și să obțină ce vor.
Cum să fii în control în intimitate când tu nu ți-ai definit încă dorințele, nu știi să faci diferența între moment și permanență?
Nici nu știi CE îți place, cum ai putea să știi CU CINE?
La 20 dragostea e un videoclip.
La 30 poate să devină o saga.
Un serial.
Fiecare zi e un episod. Fiecare noapte un sfârșit fericit. Fiecare minut conține și certitudini și suspans pentru că atunci înțelegi că neprevăzutul e o certitudine.
La 20 crezi că vei avea 100 de ani de tinerețe.
La 30 ai citit deja Un veac de singurătate. Și ai înțeles.
Sexul la 20 e ca muzica de club: 130 pe minut :) Mai târziu înțelegi că și piano și forte au rolurile lor.
La 20 contează ce cred alții despre tine. Despre voi.
La 30 contează doar ce credeți voi despre voi.
Nimic nu e indecent când publicul dispare.
Abia atunci înțelege bărbatul că una dintre cele mai mari averi este femeia pe care o ține în brațe și femeia renunță să mai caute haina supremă prin mall și se îmbracă în îmbrățișarea lui.