Prea mulți oameni confundă singurătatea cu situația în care n-au cu cine să și-o tragă. Și-mi scriu mie. Și eu le dau block sau unfirend. Și ei nu înțeleg. Și îi scriu Muzei să se plângă. “Doamna soția lu’ Radu ef…”
Nu știu ce face Ramona cu oamenii ăștia. Ea e mai blândă. Are mai multă răbdare.
Prea mulți vor SĂ UITE, mai degrabă decât SĂ ÎNȚELEAGĂ.
Se grăbesc să uite cât de nasol le-a fost într-o relație pentru ca apoi să poată să o repete. O repetă - o regretă.
Am citit undeva o tâmpenie. Ca multe tâmpenii din ultima vreme, cu mulți susținători. Ceva de genul: O femeie puternică poate să treacă peste orice. Aș adăuga eu, una deșteaptă poate să treacă și peste oricine.
“Să treci peste” înseamnă să lași lucruri neterminate. Nerezolvate. Acoperite de timp ca gunoiul de covor.
Da, o femeie puternică poate să treacă peste multe, dar o femeie inteligentă va putea alege pentru ce și pentru cine merită să lupte. Se știe că oamenii pentru care merită să suferi sunt în general cei care au grijă să nu te facă niciodată să suferi.
Eu nu cred că vreo femeie dintre cele de care m-am despărțit fără scandal mai avea cel mai vag sentiment pentru mine. Dacă nu te face albie de porci când pleci, înseamnă că nu te iubește deloc.
Nu o doare.
Bucură-te când te doare. Dacă simți durerea înseamnă că a înlocuit dragostea. Un sentiment despre care mulți vorbesc ca suporterii despre fotbal: adică despre ceva ce doar au văzut la alții, n-au avut ei niciodată.
Învață din fiecare relație. Despre cum sunt oamenii, dar și despre cum ești tu. Hormonii aleg într-o primă fază. Neuronii trebuie să aleagă în a doua.
Îndrăznește. Chiar și până la granița cu obrăznicia. Niciun prieten nu mi-a atras vreodată atenția spunându-mi: Wow! Uită-te la tipa aia, pare o femeie de treabă! :)))
Descarcă-te. Și de lucrurile frumoase pe care te temi să le spui ca să nu pari slab, dar și de cele mai puțin frumoase. Spune ce ai pe suflet. De preferat în timpul relației.
Lecțiile pe care le dai sau le primești la sfârșitul unei relații te ajută sau îl ajută pe celălalt abia în următoarea. De ce să profite altcineva de educația pe care i-o faci tu??! :)))
Poți să-l scoți din lista de prieteni.
Din suflet o să-l scoți mai greu.
Iar din viața ta, nu o să dispară, cel mai probabil, niciodată.
Stai liniștită. Cel mai probabil nici tu din a lui.
P.S. Leneșii au noroc. Filosofia și Necenzurat se pot comanda acum împreună. Direct link: