În 2012 am scris un articol care multora li s-a părut dur, superficial sau prea tranșant. Altora li s-a părut bun de copiat, inclusiv unui “doctor” cunoscut mai mult pentru activitatea pe facebook decât pentru cea medicală. Acum, pentru că ne cunoaștem mai bine, îmi permit să rescriu ideile de atunci. Mai dur. Mai tranșant. La fel de superficial.
Articolul original aici:
Există un snobism al celor care evită snobii.
Tendința asta de a te separa pentru că te știi mai bun s-ar putea să demonstreze că nu ești așa bun cum te știi…
Există și un Județ al grăsuțelor. Ele cred că femeile “în formă” sunt o injustiție genetică. Nu poți să blamezi genetica pentru faptul că ți-e lene să mergi la sală sau prea poftă să îți refuzi un drum noaptea la frigider. Ce-o să faci? O să-ți dai părinții în judecată? Sau firma care a făcut frigiderul că l-a făcut non-stop? Putea să se închidă dup ora 8 :)
Nu vreau să încurajez pițipoancele, dar o mare divă a României consola în backstage o dansatoare căreia o “prietenă” îi făcuse acest “compliment”. Fata plângea, dar cântăreața a tranșat senzațional faza: Dragă, știi ce e o pițipoancă din punctul de vedere al bărbaților? Una care și-o trage cu toți, numai cu ei nu. Și din punctul de vedere al femeilor? Pițipoanca e acea femeie după care se uită bărbații care nu se uită după ele.
Știu, asta a durut.
Criticându-i pe alții n-o să faci tu mai bine. Câteodată e chiar bine să-i invidiezi un pic, dacă invidia asta te împinge de la spate.
O să vezi un adevărat before and after în ochii celor care te întâlnesc după doar 3 luni de jogging sau aerobic sau ce vrei tu.
Haideți să lăsăm ipocrizia! Multă lume a ascultat-o pe Adele, nimeni nu și-a pus în dormitor un poster cu ea!!
Un om deștept va încerca să țină un balans între exterior și interior, adesea primul fiind o expresie a alegerilor celui de-al doilea.
Știu că experiența personală nu ține loc de studiu, dar o să vă spun, în încheiere, o poveste. Când am intrat în liceu încă mai puteai să curtezi o fată spunându-i poezii. Aveam 40kg la 1,75. Știam muuuulte poezii. N-aveam cui să le spun :))) Fetele erau de părere că “recitam groaznic” :)))
În a 12-a făceam sport de performanță, aveam aproape 80kg din care foarte puține erau grăsime (aveam 65 în talie :)))
Repertoriul meu mai cuprindea o singură poezie, Dezîmblânzirea, de Nichita Stănescu. Uneori mai uitam câte un vers.
Nimeni nu s-a plâns :)
Singurul loc unde poți să găsești cartea mea e dincolo de acest link. N-o mai căuta prin librării :)