În doze mici e delicioasă. Supradoza ucide.
Ucide sentimentele pe care vrea să le protejeze.
Lovește chiar în omul pe care zici că-l iubești.
Uneori și fizic.
Ce este, până la urmă, gelozia?
Este nesiguranță. Crezi că ai mai mult decât meriți și îți e teamă să nu-și dea seama și ea.
O să-și dea. O ajuți tu.
Ce este gelozia?
Egoism. Vrei ca omul de lângă tine să fie al tău, nu să fie cu tine.
Vai, stăpână, vezi că ți-a fugit sclavul.
Ce este gelozia?
Suspiciunea că nu ești singurul care înșală. Sau care ar fi gata să o facă, date circumstanțele.
Pentru că oamenii văd lumea prin prisma lor. Lumea e o reflecție a lor înșiși. A nivelului lor de înțelegere.
Dacă atât te duce capul, pregătește-te să-ți plângă sufletul.
N-o să plângă mult, că e mic.
Dacă era mare încăpeau în el doi oameni. Soția nu e un animal de casă.
Nici bărbatul unul de povară.
Nu sunt eu nici alfa, nici omega. Sunt doar un om care a fost de ambele capete ale acestui demon care macină inima până o face nisip și ți se scurge dragostea printre degete. Și atât cât am înțeles eu din viața asta, nu mi-aș mai pierde timpul nici cu gelozia mea, nici cu a ei.
Pentru că ăsta e timp din tinerețe.
Iar la bătrânețe vreau să am ce să povestesc, nu cu ce să mă plâng.
foto: Eliara