La ultima parte toți mai avem de lucrat :)
Prima noapte de sex nu e urmată de prima zi de relație. Am vorbit puțin, n-am ascultat deloc. Ca niște elevi care se prefac interesați de lecție am răbdat pentru nota de trecere.
Ce picior frumos aveți, domnișoară!
Ba chiar două
Sunteți liberă între unu și două?
Că doar n-o să spunem între 13 și 14 :))
Nu. Prima noapte de dragoste nu e prima noapte de sex. O relație nu începe de la primele cuvinte. Nici măcar interesul n-a început acolo. De cele mai multe ori a început înainte de primul cuvânt și se termină cu un an înainte de divorț. Ca bolnavii în fază terminală care nu vor să creadă că vor muri, toți mai întârziem pe tratamente ale efectelor fără să înțelegem cauzele.
Am ales de multe ori cu ochii și la prima discuție nu mi-a venit să-mi cred… urechilor :) Bărbații fug mâncând pământul de o femeie proastă, dar, așa cum mai facem și când ne plac mașinile și ne place să conducem, luăm drumul mai lung. Facem un ocol prin patul ei.
Trupurile sunt mai ușor compatibile decât sufletele.
Aștept ziua în care și femeile vor recunoaște că noi suntem adevărații romantici.
N-am întâlnit un bărbat care să întrebe o femeie “și? Tu unde lucrezi?” fiind cu adevărat interesat de răspuns. Noi doar facem conversație.
Erai atât de frumoasă și de rece. Până în ziua aceea când ai vărsat o cafea pe tine și am vorbit 10 minute despre asta. Parcă aveai un scut din sugativă, dat cu creion de desen să pară din tablă, iar cafeaua l-a înmuiat.
Am întins mâna fără să cer. De fapt, așa cer eu. Cu mâna. Mâna mea nu spune o poveste, să primească pomană, ca în Filantropica. Mâna mea promitea o poveste.
Ai sărit din mers.
Eu sărisem deja.
Ne-am certat mult. Îți mai aduci aminte când mi-ai spus că nu ai avut atâtea discuții în contradictoriu cu toți bărbații tăi la un loc?
Eu voiam și ce e dincolo de trup. Trupul e o marionetă. Păpușarii noștri voiau să se cunoască.
În viața asta, ca un fluviu de fapte plin de pești și de bolovani și de alge care ți se agață de picioare și de principii. Principiile, mai ales, te cam trag la fund. În viața asta care nu se repetă nici când ai senzația că ai mai fost acolo… cum puteam eu să țin în brațe o femeie care dă foc lumii și să cred că n-o să mă ard?
Cineva mi-a spus că i se pare cuplul nostru un magnet. Poate pentru că are doi poli de putere. Și merge înainte pentru că niciodată nu sunt amândoi negativi.
Alegem cu ochii. Cunoaștem cu trupul. Iar deciziile pe care le luăm cu mintea sunt și ele pe măsura puterii noastre de a distinge între pasiune, moft și senzația aceea minunată de apartenență care face să realizezi că “acasă” are adresa în altă pereche de ochi.
P.S. De fiecare aniversare a noastră te-aș mai cere o dată de nevastă :)
https://www.facebook.com/radu.f.constantinescu
https://www.facebook.com/radu.f.constantinescu