Vorba Muzei “nimeni n-ar trebui să fie singur în izolare”.
Pentru familii toată nebunia asta cu Pandemia a fost o șansă. Știu, sună ciudat, poate chiar crud, poate iresponsabil pentru cei care au suferit și chiar pentru prietenii mei din sistemul medical, dar adevărul e adevăr! Familiile s-au regăsit. Au avut timp împreună. Au reconsiderat ce contează și ce nu. Și au realizat din nou că fundația casei e mai importantă decât zugrăveala.
Desigur, familiile care nu s-au luat din interese meschine sau de frica vârstei (nu mă mai ia nimeni).
Cei singuri însă - oricât de independenți - au căutat aparteneța printre străini pe un picior de plai virtual, pe-o gură de rai de comments.
Nu vă imaginați câți oameni, mai ales foarte tineri, mi-au scris că taman acum când nu ies din casă AU GĂSIT PE CINEVA!
Fericire? Nu. PANICĂ. Vorba unui mare autor “să-ți fie teamă de o stea care te-a ales!”.
Întrebările sunt de la “Ce crezi? O să meargă?” și până la “Ar trebui să fac un gest romantic și să merg până la ea într-o seară să-i arăt ce curajos sunt?”
Dacă o să meargă nu știm uneori nici după 6 luni de relație. Cu valul plutim și noi, pe un nor de fericire capricios ca toate bucuriile.
Dar să te duci la ea sfidând interdicțiile de circulație după ora 22 nu mi se pare că spune “curaj”, ci inconștiență sau chiar “disperare”.
Iar femeilor nu le plac bărbații leșinați. Nici măcar după ele.
(Muza s-a băgat să adauge că în general IGIENA e mult mai importantă pentru femei decât lasă ele să se vadă și ar considera gestul tău un bio hazard).
Nu contează cum e făcut un început. Primul pas nu ajunge direct la destinație! Important este că și atunci când între voi e o masă pe care un chelner a pus două pahare cu vin, dar și atunci când între voi e jumătate de țară, vorbele “curg” ușor sau greu în funcție de acest Wi-Fi emoțional numit compatibilitate. Se simte și prin ecranul telefonului. O vorbă bună e o vorbă bună și prin facetime!
Eu nu cred în ideea de final fericit. Finalul este o noțiune mizerabilă. Cred în continuări fericite. Și ele nu depind de cum a început flirtul, ci între cine. Cei doi oameni. Ei sunt ingredientele esențiale. Pe stradă, la serviciu sau pe facebook sunt doar peisajele. Rama tabloului.
P.S. E frumos finalul ăsta, dar nu e singurul posibil. Pentru orice eventualitate NU trimiteți nuduri. Și oricum, nu-mi mai scrieți mie DUPĂ ce le-ați trimis că degeaba vă dau sfaturi când faptul e consumat :)
Campioana săptămânii e o fată care mi-a trimis și mie nudul respectiv ca să evaluez doza de risc “Ce zici? E prea compromițător?”
Ce să zic? Corpul n-are nicio vină. Mintea e cea care ne compromite.
