Vorba lui Cortez: Unii nu cântă pe note. Cântă be banconte. Doar la ele se gândesc.
Nu vor să facă muzică. Vor să scoată “hituri”.
Am avut șansa să ne întâlnim cu o femeie de o nebunie frumoasă. O femeie care-și cântă sufletul. Beth Hart.
N-o auziți la radio, nici măcar la RockFM, care a fost partener media, nu știu câte piese Beth Hart s-au difuzat înainte să se anunțe concertul din România. Și RockFM e un radio bun.
Îniante de concert eu și Ramona am avut șansa să ne întâlnim cu Beth. Eram mulți în culise și ea a fost amabilă și a stat puțin cu fiecare. Ramo a renunțat la momentul ei, conștientă că orice femeie are nevoie de câteva clipe cu ea însăși înainte de o întâlnire, iar Beth avea întâlnire cu câteva mii de oameni deja nerăbdători.
Am întrebat-o după concert dacă regretă că n-are o poză cu Beth Hart. Mi-a spus: Am sufletul plin de ea, ce-ar putea să spună o fotografie?
Așa e.
De la prima piesă aveam piele de găină și în cap!
Există muzică bună. Și oameni care știu să o asculte. Să o trăiască. Să o caute. Acum avem puterea internetului de partea noastră. Lumea a devenit mai mică.
Celor care au fost la concert le spun “sincere felicitări pentru alegere”.
Celor care n-au fost le spun doar atât: Data viitoare femeia asta va cânta pe un stadion! Pentru că sunt sigur că toți cei din sală au plecat la fel de încântați ca noi și vor vorbi despre uraganul de extaz muzical numit Beth Hart.
CD-ul Better than home n-a mai ieșit din playerul din mașină. Might as well smile e pe repeat.
Pentru că Beth nu e doar o voce ieșită din comun. E o femeie cu personalitate și curaj care cântă despre lucruri despre care alții nici nu prea vorbesc.
Și cântând le înțelegem mai bine. Și pe ele și pe noi.